Percepandui poezia ca o oaza de liniste in vacarmul modernismelor de tot felul din vremea lui Pillat, ca si din vremea noastra, Victoria Ana Tausan anunta profetic, in incheierea eseului sau din 1972, o revenire la matca ei limpede si binefacatoare, misterul acesteia constand in atractia ce o exercita prin distantare de ea. Este o revenire, pe o spirala ascendenta, starnita nu numai de dorul de stralimpezimile cu care consona eul sau liric maturizat, ci si de editarea aproape integrala a operelor pillatiene, datorata Corneliei Pillat. Parcurgerea textelor insotite de aparatul critic lamuritor ia oferit o perspectiva nu neaparat noua, cat mai cuprinzatoare, imboldindo sasi reia insemnarile de odinioara si sa le desavarseasca. Astfel, o parte din samburii ideatici din 1972 se dezvolta in 19962004 in arbori vigurosi, de data aceasta discursul fiind dezgranitat din prea stramta tema a naturii si dus spre virtutile tutelare ale Poetului. (Carmen Bragaru)
