Am inceput sa scriu aceste amintiri, rascolind prin fotografiile familiei, cu gandul sa le citeasca fiul nostru, caci in casa se discuta uneori despre viata noastra din trecut, istoria familiei determinata de istoria tarii, dar fragmente disparate, asa incat simteam nevoia unei ordonari a evenimentelor pe care le traisem, in acele vremuri interesante. Apoi, am continuat cu unele istorisiri despre avatarurile din meseria mea, in conditiile socialismului victorios, in lupta pentru supravietuire a noastra, a celor urmariti de un dosar patat de eticheta de dusman al poporului, si apoi mi-am amintit de calatoriile profesionale si turistice pe care le-am facut, in majoritate cu cel ce mi-a fost alaturi mai mult de o jumatate de secol. Am inceput sa scriu si cu gandul sa retraim impreuna clipe deosebite, unele dificile, altele amuzante Nici fiul, nici sotul nu au mai avut timp sa le citeasca, au fost chemati si au plecat inainte de a le vedea finalizate
Ceea ce am simtit nevoia sa pun pe hartie nu am gandit sa fie nici literatura, nici filosofie, nici comentarii istorice sau politice. Berdiaev scria undeva: N-am avut niciodata arta de a trai, viata mea n-a fost o opera artistica. Niciodata n-am jucat-o.
Acum, parca ma incearca o intrebare: Daca tot ce am notat aici s-a intamplat cu adevarat in cele opt decenii trecute, daca povestea mea este o realitate traita sau o iluzie, o viata adevarata sau o poveste imaginata de cine oare?…
Elena Teodoreanu
