Parintii Bisericii ne spun ca mintea omului e ca o moara, care se invarte intruna; de vreme ce moara se invarte, trebuie sa macine ceva. Daca ii vom da acestei mori, adica mintii care gandeste si se framanta mereu, ganduri cuvioase, le va macina doar pe acestea; daca nu?i vom da noi asemenea ganduri, o sa?i arunce diavolul zazanii, si ea, fireste, le va macina…
Da?i mintii tale acestei mori care se invarte fara oprire ganduri evlavioase, spre a nu?i da diavolul invrajbire si ganduri potrivnice, rele. Sa incercam a ne alipi mereu mintea de ganduri cucernice, fie prin rugaciunea mintii (Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste?ma!), fie prin rostirea unui psalm sau tropar, ca diavolul sa n?o gaseasca in lene si nepasare si sa nu?i arunce spre macinare zazanii ori alte napaste.
Cercetarea lui Dumnezeu se aseamana razelor de soare. Cand razele cad asupra noroiului, il usuca, cand cad asupra lumanarii de ceara, o topesc. Acolo unde exista ganduri, intentii bune, cercetarea lui Dumnezeu, in orice fel s?ar petrece, le va face sa rodeasca. Cand omul are gand rau, se aspreste launtric si mai tare. De vina nu e raza de soare, ci materia asupra careia raza lucreaza
Pe ceilalti diavolul ii are legati, sunt ai sai, ce sa le faca? Pe omul credincios va cauta ca pana in clipa de pe urma, cand isi va da duhul, sa?l faca sa se revolte, sa carteasca, spre a?l castiga.
– Pr. Epifanie Theodoropoulos –
