Am putea incepe cu o concluzie: de-a lungul timpului romanii au constituit mereu o miza istorica pentru altii, iar destinul le-a fost decis de faptele si asezarea lor geografica. O ispita a binelui si a avutiei. O fi un paradox, dar nu e deloc departe de adevar.
Nicicand nu s-a scris o asemenea carte despre limba romana. in volumul de acum cinci ani, Limba romana. Nasterea si falsurile istorice (LRNFI), Lucian Costi a configurat bazele formarii limbii noastre, a demonstrat ca romana este o limba cerebrala alcatuita din morfeme semantice numite particule fundamentale de constructie care formeaza cuvintele si le dau acestora sens, profunzime si productivitate, adica usurinta de a da nastere la familii de cuvinte. La randul lui, cuvantul ca atare poate desemna o realitate naturala, dar si una magica, irationala daca i se adauga o particula. De exemplu, lucire nalucire, zdravan nazdravan, caz nacaz. Daca particula este postpusa, lucrurile se schimba si reintram in lumea simturilor, cazna, bocna. Acolo gasim o inlantuire de principii si un inventar impresionant de aplicatii practice ale formarii cuvintelor in limba romana, afland totodata ca la inceput a fost cuvantul si apoi regula gramaticala care a facut ordine in masa extraordinar de bogata si diversificata a cuvintelor. Aproape in exclusivitate, cuvintele limbii romane sunt creatii interne, imprumuturile si adaptarile, firesti in orice limba, fiind minimale. Totodata, teoriile oficiale, academice, care nu gasesc in limba romana decat imprumuturi, reprezinta nu doar falsuri grosolane ci si foarte ciudate, daca ne gandim ca primele dictionare romanesti, desi au fost create de niste alogeni neprieteni, au fost insusite si imbogatite in falsitatea lor de asa zisi specialisti romani. Aceste teorii servesc interese straine neamului nostru.
Ideea fundamentala a cartii este ca neamul romanesc impreuna cu limba si credinta sa au stravechime si continuitate istorica. Limba romana este o creatie inteligenta a unui neam sedentar si bine oranduit de-a lungul istoriei, cu credinta intr-un singur Dumnezeu si in cinstirea strabunilor, cultura insusirilor pozitive in viata de toate zilele si respectul celorlalte neamuri. Un crestinism avant la lettre, care la romani exista de cand lumea. Un adevar care nu prea convine tuturor. Trist este ca nici academicilor romani care cultiva falsul de cand se stiu. Poate fi numita altfel fapta celor care sustin ca terminologia crestina este cand de origine latina ori greaca, stiind ca atat romanii, cat si grecii erau idolatri, sau slava, stiind ca slavii, pagani sadea, s-au crestinat abia in secolul IX, la foarte multe secole dupa crestinarea formala a romanilor, ca sa nu mai vorbim de precrestinismul neamului nostru?
De data aceasta, Lucian Costi intra pe un teren greu care nu tine doar de limba. Romana, limba vechilor cazanii, volumul 1, exploreaza bagajul lexical al ortodoxiei romane, adica toti termenii utilizati in mod curent, zi si noapte, in serviciul religios crestin ortodox de cand se stie in Romania. Prin urmare, vom avea atat lingvistica, cat si religie. S-a acreditat ideea ca acesti termeni provin din asa numita slava veche care, desi are o poveste facuta, nu mai preocupa pe nimeni si este luata ca atare si de lingvisti si de teologi.
