Smerenia care se naste in urma ispitirilor si a caderilor nu se reduce la o stima sau la un dispret pe care omul le-ar putea avea pentru sine insusi.
Ea este de o cu totul alta natura, transcende domeniul calitatilor si virtutilor si se identifica cu fiinta cea nou nascuta din harul botezului ce rodeste din belsug. Iar daca am dori cu tot dinadinsul sa o consideram ca pe o virtute, smerenia ar fi o virtute atotcuprinzatoare din care deriva toate celelalte virtuti; ea zdrobeste inima de piatra si o invie intr-o lumina de carne. Isac Sirul va spune ca smerenia este vesmantul lui Dumnezeu.
