Alexandru Ioan Cuza. Adevaruri dureroase asaza in oglinda doua realitati ce par a fi discontinue: realitatea politica vizibila in celebrele discursuri care au fost rostite in preajma infaptuirii Unirii de catre Mihail Kogalniceanu, in perioada imediat urmatoare acesteia de insusi Alexandru Ioan Cuza si in urma detronarii domnitorului (aici, de catre Barbu Stefanescu Delavrancea) si realitatea sufleteasca, intimista a singurei martore (si marturisitoare) la faptele din noaptea de 10/11 februarie 1866, a carei viziune asupra intamplarilor nu poate fi pusa la indoiala. A celei care i-a ramas alaturi domnitorului si i-a purtat, dincolo de dragoste, o devotiune aproape de idolatrie, a doamnei Elena Cuza.
Propunem, in acest sens, un document inedit, o „convorbire” (cum modest o denumeste autorul ei, distinsul Vespasian Pella) cu Elena Cuza, reprezentand o reeditare a editiei princeps (si singura, dupa stiinta noastra) aparute in anul 1909 la Editura Soc. Anonime pe actiuni „Adeverul” din Bucuresti, (
) ce reda istoriei un document interior.
O inscriptie sufleteasca in fond la fel de autentica si zdrobitoare prin trainicia argumentatiei proprii si prin puterea retrairii, in prezentul dialogului, a unui trecut cu mahnire reinviat.
Din acest dialog se vor naste intrebari. Si tot din acest dialog se vor ivi raspunsuri. Ramane la latitudinea publicului iubitor de carte, dar si de adevar sa continue sa indeplineasca o asemenea misiune si in anii ce vor veni. Pentru a nu uita mestesugitele, profeticele vocabule eminesciene din Fragmentarium: „Aci ne aflam noi romanii limba cumpenei universului”. – Livia Iacob
Codul cartii: CRO978-606-057-063-9
