Regele (Ferdinand) a spus «Voi fi un bun roman» si a fost. Nu s-a dezmintit in niciunul din actele ce au urmat si a indurat cu poporul sau greutatile exilului spre Moldova si eforturile facute pentru realizarea Romaniei Mari.
jurnalistul Stelian Popescu
Structurata in sase capitole in umbra lui Carol, print mostenitor al Romaniei;in anii neutralitatii Romaniei. Eu sunt un rege constitutional; in fruntea armatei romane in campania din anii 1916-1917; in anii realizarii si recunoasterii internationale a Marii Uniri (1918-1920); 15 octombrie 1922 la Alba Iulia, rege al tuturor romanilor; Ultimii ani de viata. Trecerea in eternitat , cartea aduce in atentia cititorilor aspecte importante ale omului si regelui Ferdinand: patriotismul, simtul datoriei, umanismul, blandetea, solicitudinea, modestia de care a fost animat primul suveran al Romaniei intregite.
Potrivit autorului: Am prezentat pe larg in paginile acestui volum atat calitatile, cat si defectele omenesti ale regelui tuturor romanilor (…). Ferdinand a fost un om al timpului sau. A avut calitati, dar si defecte omenesti. A comis si greseli. Uneori nu a fost un arbitru impartial al vietii politice romanesti, favorizand pe unii oameni politici si partide in detrimentul altora. A tolerat formarea unei camarile, nu de dimensiunea si influenta celei din timpul fiului sau Carol, dirijata cu abilitate de Barbu stirbei. Aceasta camarila a reusit in buna parte sa influenteze deciziile regale. S-a aflat intr-o mare masura sub tutela lui Ion I.C. Bratianu, personalitate marcanta a scenei politice romanesti din prima jumatate a secolului XX. De dragul principalului sau sfetnic, Regele Ferdinand a incalcat uneori chiar prevederile constitutionale facand in felul acesta jocul Partidului National Liberal. Neavand suficienta experienta si abilitate politica, fiind o fire usor influentabila, Suveranul a fost relativ usor manevrat de Ionel Bratianu.
