O parte a criticii a socotit ca Mazilescu este un «poet de limbaj», elaborat, rafinat, atras de artificiu, nu cu scopul exacerbarii retorice a limbajului, ci, din contra, pentru configurarea unui minimalism poetic, prin distorsiuni sintactice, blancuri, omisiuni, intreruperi etc. ce au rolul de a revela o insolitare suplimentara a limbajului poetic. Eugen Negrici caracteriza lirica lui Mazilescu prin formula fericita: «o stilistica a eschivei».
