De ce Club? Uite d-aia!

Nu este un jurnal si nu va fi un roman autobiografic, pe care, oricum, viata mea nu le merita. Viata mea ar merita pusa pe hartie prin legaturile cu oamenii si cu muzicile inceputurilor. Asa ca simt si nevoia sa introduc cateva anexe intre raspunsuri, poate ca cineva le va citi. Asta daca chiar va iesi ceva interesant din aceste marturii despre ‘o viata de om obisnuit’…- Relu Gherghel

Dintre toate personajele emblematice ale muzicii rock din Romania, el a fost cel mai modest, si cel mai zgarcit in decantarea amintirilor. Sincer, asteptam un «roman-fluviu», plin de dezvaluiri incandescente, mai ales ca, la un moment dat, chiar ne «amenintase» cu asa ceva, dar, dupa cateva serii de raspunsuri, am constatat ca, desi am reusit ‘sa-l bag in priza’, ramane la fel de criptic si de selectiv in raspunsuri – de altfel, extrem de interesante. -Nelu Stratone

Cunoscatorii (insiderii – cum se mai spune) folosesc, cu intentie sau fara, numeroase porecle cand descriu protagonistii lumii noastre pop-rock, zicand: Ciocu, Motu, MS, Tetea, Baba, Prezi – adica Mircea Vintila. Florian Pittis, Doru Istudor. Mircea Baniciu, Dorel Vintila, Doru Stanculescu – pentru a nu aminti decat cateva, altminteri lista ar fi mult mai lunga. Mai lesne de descifrat ar fi prescurtarile onomastice, adica Nicu, Chifi, Grig, Tino – si-ti dai seama ca vorbim de Nicolae Covaci, Sorin Chifiriuc, Florin Grigoras, Antonio Furtuna (iar semnatarul acestor randuri este apelat deseori FSU !). Ei bine, a fost o lunga perioada de timp cand prin RELU se intelegea imediat doar o singura persoana – Aurel Gherghel: asa il stiau muzicieni si muzicanti, instrumentisti si vocalisti, organizatori si impresari, ziaristi si radio-ascultatori. – Florin-Silviu Ursulescu