Poftele mintii

O carte remarcabila despre puterea noastra de a renunta la obiceiurile gresite. – Psychology Today

Judson a dobandit o bogata experienta clinica in terapia dependentelor si ne arata cum simple practici de mindfulness ne pot elibera definitiv de ele. – Jon Kabat-Zinn

Fie ca este vorba despre dependente pe care nu le consideram demne de bagat in seama, fie ca in joc sunt unele grave – precum cea de alcool sau de droguri –, in timp ele ne erodeaza buna functionare a organismului. Ne fac nefericiti, hipersensibili, obositi si slabi. Adictiile ne pot distruge sanatatea fizica si mintala.  Poftele mintii aduna cercetarile indelungate ale lui Judson Brewer in domeniul formarii obiceiurilor si dependentelor. Insa autorul nu se rezuma la atat. Merge mai departe, invatandu-ne cum sa avem un nou stil de viata, corect si echilibrat. Perspectiva stiintifica din care ne ofera informatiile, precum si stilul direct, convingator si insotit de exemple asaza acest volum in randul cartilor in stare sa schimbe radical mentalitati.

Judson Brewer este un cunoscut medic, profesor la catedra de psihiatrie de la University of Massachusetts Medical School si cercetator afiliat la Massachusetts Institute of Technology. Studiile sale urmaresc procesele prin care se formeaza obiceiurile si dependentele. Brewer a sustinut mai multe conferinte TED, una dintre ele situandu-se pe locul al patrulea in topul TED din 2016. Experienta de mai bine de 20 de ani in practicarea mindfulnessului l-a ajutat sa dezvolte teorii si procedee prin care cei dornici pot sa invete cum sa se schimbe si sa renunte la obiceiurile nocive si la dependente.

Fragment din volumul „Poftele mintii” de Judson Brewer:

„Cu totii stim, sub o forma sau alta, ce se intampla cand se formeaza obiceiurile, potrivit descrierii din acest capitol, indiferent daca viciul nostru este cocaina, tutunul, ciocolata, e-mailul, Facebook sau orice alta deprindere ciudata capatata de-a lungul anilor.

Acum, ca intelegem mai bine cum se instaleaza obiceiurile si de ce se perpetueaza – prin intarire pozitiva si negativa – aceste procese automate, putem incepe sa ne examinam viata pentru a descoperi cum este dirijata de bucla obisnuintei. Pe ce manete apasam ca sa obtinem recompense?

Dupa cum spune un vechi dicton despre dependenta, primul pas in rezolvarea unei probleme este sa recunoastem ca exista. Nu inseamna ca fiecare obicei pe care il avem este o dependenta, doar ca trebuie sa ne dam seama care dintre obiceiurile noastre ne induc acel sentiment de dezechilibru si care nu. Desigur ca legarea sireturilor nu trebuie sa ne streseze. Dar dorinta irezistibila de a posta un selfie in toiul ceremoniei de la propria nunta este un motiv de ingrijorare. Lasand la o parte aceste extreme, putem incepe cu o analiza a ceea ce simtim de fapt cand suntem fericiti. 

In cartea sa In This Very Life, profesorul birman de meditatie Sayadaw U Pandita scria: „Aflati in cautarea fericirii, oamenii gresesc, confundand exaltarea mintii cu fericirea adevarata.” Ne simtim exaltati cand primim vesti bune, cand incepem o relatie sau cand ne aflam intr-un montagne russe. Candva in istoria omenirii, am fost conditionati sa credem ca acel sentiment pe care il avem cand dopamina ne invadeaza creierul reprezinta fericirea. Nu uitati ca aceasta echivalare s-a facut probabil pentru a ne ajuta sa tinem minte unde se gaseste hrana, si nu pentru a ne induce sentimentul ca am atins implinirea. Fara indoiala, definirea fericirii este o chestiune complicata si foarte subiectiva. Definitiile stiintifice ale fericirii starnesc dintotdeauna controverse si dezbateri aprinse. Emotia nu pare a-si gasi locul intr-un algoritm de invatare care sta sub semnul supravietuirii celui mai puternic. Insa putem fi destul de siguri ca anticiparea unei recompense nu inseamna fericire.

E posibil sa fim atat de dezorientati incat sa nu mai stim care sunt cauzele stresului nostru? Suntem bombardati constant de reclame care ne spun ca nu suntem fericiti, dar ca putem fi daca ne cumparam acea masina ori acel ceas sau daca apelam la chirurgia estetica, pentru ca selfie-urile noastre sa iasa perfect de fiecare data. Cand suntem stresati si vedem o reclama la haine (declansator), mergem la mall, le cumparam (comportament) si, ajungand acasa, ne privim in oglinda si ne simtim ceva mai bine (recompensa), s-ar putea ca, de fapt, sa invatam sa perpetuam ciclul respectiv. Ce simtim efectiv cand obtinem recompensa? Cat dureaza acel sentiment? Reuseste el sa rezolve problema care ne-a cauzat initial dezechilibrul si, eventual, sa ne faca mai fericiti?”