Blue Lily, Lily Blue este cartea a treia din seria
Fratia Corbilor
Blue Sargent a descoperit o multime de lucruri. Pentru prima data in viata ei, are prieteni de incredere si un grup din care simte ca face parte cu adevarat. Fratia Corbilor a acceptat-o ca pe una de-a lor. Problema cu lucrurile bune este, insa, ca poti sa le pierzi usor. Prietenii pot trada. Mamele pot disparea. Premonitiile pot sa nu se implineasca.
Personajele extrem de autentice ale lui Maggie Stiefvater, dialogurile pline de umor negru si de metafore neasteptate ii dau un stil energic si incitant. – Publishers Weekly
Fragment din romanul „Blue Lily, Lily Blue. Seria Fratia Corbilor Vol. 3” de Maggie Stiefvater:
„Blue nu reusi sa adoarma in seara aceea. Astepta in continuare sunetul usii de la intrare. O farama naiva si proasta a sufletului ei nu putea sa accepte ca mama ei nu va aparea inainte de inceputul scolii. Ea avea intotdeauna raspuns la orice intrebare, chiar daca uneori mai si gresea, iar Blue fusese convinsa ca lucrurile aveau sa fie asa mereu, ca nu va ajunge in situatia in care era acum, de a nu avea cu cine sa discute.
Ii era dor de ea.
Iesi pe hol si asculta. Afara, Orla conducea o sedinta de curatare a chakrelor cu cativa clienti entuziasti. La parter, Calla privea furioasa la televizor. La etajul ei, nu reusi sa auda nimic la inceput, dar apoi percepu o serie de oftaturi scurte si pline de subinteles din camera Callei, aflata la capatul holului.
Batu la usa, iar Persephone ii zise cu glasul ei firav:
– Poti sa si intri!
Inauntru, o lampa lumina doar un birou micut aflat la capatul patului dublu. Persephone statea cu picioarele incrucisate pe scaunul victorian de langa birou, iar claia ei enorma de par cret parea o aureola. Lucra la un pulover vechi.
Blue urca pe salteaua uzata si cateva gheme de lana se grabira sa se adaposteasca langa picioarele ei goale. Isi trase camasa mult prea mare peste genunchi si o privi pe Persephone pret de cateva minute. Parea ca vrea sa lungeasca manecile folosindu-se de niste mansete care nu se potriveau una cu cealalta.
– E al tau? intreba Blue.
– Ce sa fie al meu? intreba la randul ei Persephone, urmarindu-i privirea. A, nu! Adica a fost. Mai demult. Dar acum il transform.
– Pentru cineva care are bratele extrem de lungi?
Persephone intinse haina ca sa verifice.
– Da.
Blue sorta incet pe culori ghemele de lana de pe pat.
– Crezi ca mama s-a dus sa-l caute pe Dovlecel?
– Pe tatal tau, Artemus, o corecta Persephone.
mai degraba, clarifica. Dovlecel nu era numele adevarat al tatalui lui Blue, ci doar un alint pe care Maura il folosise pe vremuri.
– Cred ca presupunerea asta simplifica lucrurile. Dar, da, a este unul dintre motivele pentru care a plecat.
– Pai, credeam ca vrajeste cu domnul Gray.
– Problema cu mama ta, zise Persephone dupa cateva clipe de gandire, este ca ii place sa atinga lucrurile. I-am spus ca Artemus apartine trecutului. I-am zis ca el alesese cu multa vreme in urma, dar nu, ea a continuat sa atinga rana aia. Cum te poti astepta ca ea sa se vindece daca o tot intepi?
