Suntem dezradacinate. Calatoria mea si povestile altor fete refugiate din toata lumea
Autor distins cu Premiul Nobel pentru Pace
Dupa ce tatal i-a fost ucis, Maria a fugit de acasa in miezul noptii, impreuna cu mama sa.
Inainte sa ajunga in America, Zaynab a pierdut doi ani de scoala fugind din calea razboiului. Sora ei, Sabreen ,a supravietuit unei calatorii cumplite spre Italia.
Ajida a scapat de violente inimaginabile, dar s-a trezit luptandu-se cu fortele naturii pentru a-si proteja familia in noul lor adapost improvizat.
Suntem dezradacinate aduce in fata noastra pe cateva dintre persoanele aflate in spatele statisticilor si stirilor zilnice despre milioanele de oameni din intreaga lume ce sunt fortati sa-si paraseasca domiciliul. Vizitele facute de Malala in taberele de refugiati au ajutat-o sa vada cu alti ochi propria experienta a dezradacinarii mai intai ca persoana stramutata intern, in perioada copilariei petrecute in Pakistan, apoi ca activist la nivel international ce putea calatori oriunde in lume, mai putin in iubita ei tara natala.
In Suntem dezradacinate, Malala nu spune doar povestea ei despre adaptarea la o noua viata si dorul de casa, ci impartaseste si povestile unor tinere pe care le-a intilnit in timpul numeroaselor ei calatorii tinere care si-au pierdut familia, comunitatea si, adesea, singurul mod de viata pe care-l stiau.
In plina criza a migratiei, in timp de razboi si conflicte izbucnite la granita, Suntem dezradacinate este un avertisment important care aminteste ca fiecare dintre cei 68,5 milioane de oameni ce sunt stramutati in prezent reprezinta o persoana adesea tanara cu propriile sale sperante si aspiratii, care merita sa traiasca in pace si sa-i fie respectate drepturile universale.
Nimeni nu pleaca de acasa daca acasa nu este gura unui rechin. Alergi catre granita doar cand vezi intregul oras alergand si el. – Warsan Shire, Acasa
Autori: Malala Yousafzai si Liz Welch
Fragment din volumul Suntem dezradacinate” de Malala Yousafzai:
Intr-o dimineata de decembrie, m-a trezit sunetul exploziilor. Patul meu tremura odata cu toata cladirea. Am alergat la fereastra si am vazut un nor de fum si praf ridicandu-se in departare. Am auzit pietrele crapand si strigatele disperate ale oamenilor. Toti din casa se trezisera si erau in stare de soc.
– Putea sa ne loveasca pe noi, a spus matusa mea.
Curand dupa aceea, m-am trezit din nou in zgomotul unei alte explozii uriase. De data asta, toata casa noastra a fost zguduita din tatani. Am simtit un lichid cald scurgandu-se pe cearsaf si m-am uitat la sora mea, care statea intinsa langa mine. Avea ochii mari, ingroziti si mi-am dat seama ca ii era atat de frica, incat facuse pipi in pat. Eram prea speriata ca sa ma supar pe ea. Am alergat la fereastra si am vazut ca etajul casei vecinului e complet prabusit, o adunatura de moloz. Apoi am auzit niste tipete, atat de aproape, atat de disperate, incat am crezut ca cineva fusese ranit sau chiar mai rau.
Matusa mea inca suferea dupa pierderea bunicii, iar aceste bombardamente aleatorii” au destabilizat-o emotional si mai mult. Ceva din ea a cedat in acea zi. A inceput sa vorbeasca singura si sa aiba lungi accese de plans necontrolat. Ea trebuia sa aiba grija de noi, dar eu si sora mea am ajuns sa avem grija de ea. Nu parea sa-si dea seama de ceea ce se intampla in jurul nostru.
Atunci am decis sa iau legatura cu mama.
Nu mai vorbisem cu mama de multi ani, dar stiam ca ar fi vrut sa ne ajute. Cand, intr-un final, am luat legatura cu ea, mi-a spus sa mergem in Egipt, la varul de-al doilea al bunicii mele. Multi oameni fugeau din Yemen – in Egipt, Italia, Grecia. Oriunde era mai bine decat in Yemen. Singurul loc familiar, casa mea, devenise prea periculos.
