Revolta celor rai este cartea a doua din seria
Eliberarea tinutului Oz
Misiunea lui Amy Gumm este departe de a se fi incheiat: tanara trebuie sa elibereze tinutul Oz de sub tirania maleficei Dorothy Gale. Usor de spus, greu de facut, caci singurul mod de a scapa de Dorothy este sa scoata inima Omului-de-Tinichea, sa fure creierul lui Sperie-Ciori si sa ia curajul Leului, un amanunt pe care Mombi a uitat sa i-l spuna. Avand-o drept unic aliat pe misterioasa printesa Ozma, Amy porneste, asadar, intr-o noua aventura, mai ales ca si dragul ei Kansas este in pericol. Primejdii nebanuite pandesc la tot pasul, iar cele doua prietene trebuie sa fie mereu cu ochii in patru, pregatite pentru REVOLTA CELOR RAI!
Paige continua sa dezvolte viziunea distopica pe care o are asupra povestilor clasice, oferind cititorilor versiuni intunecate ale unor personaje nascocite in vremuri mai senine. Volumul [
] o poarta pe Amy pe taramuri de basm, iar, in final, aceasta se intoarce, inevitabil, in Orasul de Smarald pentru o alta confruntare sangeroasa. – Kirkus Reviews
Vrajitorul din Oz, asa cum nu l-ai mai vazut vreodata! – Teen Vogue
Lumea construita de Paige este captivanta si o imbogateste in mod real pe cea imaginata de L. Frank Baum. – ALA Booklist
Fragment din cartea „Revolta celor rai. Seria Eliberarea tinutului Oz. Vol.2” de Danielle Paige:
„Tinutul Oz nu schimbase nimic din toate astea. Ma facuse doar mai puternica. Acum aveam forta sa inving in oricare lupta intram. Si stiam asta.
Am deschis ochii incet. Norii din jur pareau sa se fi ridicat putin. Nu puteam fi sigura ca nu era doar rodul imaginatiei mele, dar stiam ca, intr-un astfel de loc, imaginatia si realitatea sunt cam acelasi lucru.
Nu o mai tineam de mana pe Ozma, dar chiar si fara s-o vad, stiam ca era langa mine. Stiam ca ea, in felui ei stupid si absurd, fusese cea care ma ajutase sa trec peste asta. Oare ce ii aratase ei Negura Indoielilor?
– Cine urmeaza? am strigat eu in neant. Mai sunt fantome pe-acolo?
Cand insa am primit raspunsul, parca mi-a parut rau ca nu tinusem intrebarea doar pentru mine. Ceata pastrase arma cea mai puternica pentru final: Dorothy.
Si nu doar vocea ei. Era acolo, in carne si oase, plutind la cativa metri deasupra pamantului, chiar in mijlocul drumului, mandra si autoritara, cu pantofii ei fermecati rosii. La inceput nu a parut sa ma observe, dar cand a facut-o, fata i s-a imblanzit, capatand o expresie dezarmant de blanda, cumva la limita cu mila. In loc sa tipe, sa ma insulte sau sa-mi spuna ce ratata sunt, a zambit.
– Stiam ca vei ajunge aici in scurta vreme, a spus ea pe neasteptate. Sperie-Ciori nu m-a crezut, dar eu i-am spus ca esti prea desteapta ca sa asculti fantasmele. Sunt niste mincinoase. Inchipuiri. Eu te cunosc mai bine decat ele, asta e sigur. Noi doua semanam, sa stii.
– Da, toata lumea spune asta, am replicat. M-am apropiat incet de ea, fara sa stiu prea bine ce sa fac mai departe. Nu era cu nimic diferita de ceilalti, doar ca pe ea puteam s-o vad. Dar daca era o plasmuire a imaginatiei mele, oare va disparea cand n-o s-o bag in seama sau tot va trebui sa ma lupt cu ea?
Era o plasmuire a imaginatiei mele, nu?
Dorothy a ridicat din umeri.
– Ei, hai! a spus ea. Nu mai face asa! Suntem la fel. Doua fete simple de la ferma, departe de casa. Practic, am putea fi surori.”
