Cu ocazia centenarului lui Corneliu Coposu (20 mai 1914 11 nov. 1995), este reeditat volumul de dialoguri realizate de doamna Doina Alexandru, fost redactor al Radio Europa Libera.
In timpul acestui interviu, Corneliu Coposu isi rememoreaza copilaria, tineretea, anii razboiului, cu momentele cheie din jurul lui 1944, ani petrecuti in temnita si cei in care a condus PNT-ul
La centenarul nasterii sale si la aproape doua decenii de la plecarea sa dintre noi, ma strafulgera o simpla si orbitoare evidenta: Corneliu Coposu ii reprezinta pe cei sistematic nereprezentati in viata politica romaneasca: pe cei care au avut parinti si bunici inchisi la Sighet, la Canal, in Zarca Aiudului, la Poarta Alba si Ramnicu Sarat, pe intelectualii de elita deveniti tinta predilecta a injuriilor, dispretului si deriziunii, agresati nu numai la figurat, ci chiar fizic; pe absolventii universitari, specialisti, inovatori si olimpici care parasesc Romania fiindca nu au nici un cuvant de spus. Suntem poate o jumatate din aceasta tara care nu ne simtim reprezentati. Capsunari, medici, ingineri, computeristi, tarani, chelneri, infirmieri, scriitori – cu totii simt ca au drumurile blocate in Romania. Deschisa ramane doar calea pribegiei.
Un singur om i-ar putea adaposti sub coroana sa de stejar al veacului pe toti acesti exponenti ai Romaniei adevarate, uitate, neglijate: Corneliu Coposu. El nu a avut urmasi biologici, dar el este viu prin toti cei ce se simt inca reprezentati de el, mostenitorii sai spirituali. De la motii ce vin in fiecare an sa se roage la mormantul sau, pana la copiii din Tara Silvaniei, care ii studiaza biografia si ii dedica poezii, toti au inteles sensul mostenirii sale, exemplaritatea unei vieti traite in cinste, integritate si demnitate a suferintei. – Doina Alexandru
Codul cartii: VRE978-973-645-615-2
