Bestseller Gaudeamus 2018
Belgia anului 1942. Cel de-al Doilea Razboi Mondial nu si-a hotarat inca invingatorii. Evreii sunt siliti sa se ascunda sau sa fuga, alternativa fiind lagarul nazist. Cei care nu reusesc sa se salveze incearca macar sa-si puna copiii la adapost. Micutul Joseph se numara printre copiii care trebuie sa se ascunda. El invata sa uite, sa-si anuleze identitatea, povestea, amintirile, familia. In internatul catolic unde este inscris pentru a i se pierde urma, Joseph il intalneste pe parintele Pons, un om a carui misiune va fi sa-l ajute pe Joseph sa nu-si piarda nici speranta, nici credinta in existenta Binelui. Asemenea lui Noe, parintele Pons salveaza fapturile Domnului din fata cataclismelor Istoriei. In catacombele bisericii catolice, el construieste o Arca a spiritului pentru Joseph: o sinagoga unde pot fi studiate Tora si Cabala. Alaturi de parintele Pons, Joseph se va imbarca intr-o calatorie spre limanul vremurilor care se reasaza in matca.
Roman de o rara intensitate, inspirat din intamplari adevarate, Copilul lui Noe este tradus in treizeci de limbi.
Aceasta poveste despre incercarile tragice la care ii supune Istoria pe oameni va va urmari multa vreme. Eric-Emmanuel Schmitt isi confirma extraordinarul talent si sfideaza inca o data barierele genurilor literare si ale filozofiei. – Lire
Un roman plin de sensibilitate si de emotie. – LEcho
Din tenebrele Holocaustului, Eric-Emmanuel Schmitt a reusit sa extraga o poveste luminoasa, plina de speranta. – Le Soir
Fragment din cartea „Copilul lui Noe” de Eric Emmanuel Schmitt:
” – Evreu, desigur? intreba ea.
– Da, spuse parintele Pons.
– Cum te cheama?
– Joseph.
– E bine. Nu e nevoie schimbam numele: e atat un nume de evreu, cat si unul de crestin. Dar pe parintii tai?
– Pe mama o cheama Lea. Pe tata, Michad.
– Te intreb de numele de familie.
– Bernstein.
– O, ce catastrofa ! Bernstein… O sa-ti zicem Bertin. Am sa-ti fac acte pe numele de Joseph Bertin. Hai, vino dupa mine, sa-ti fac o poza.
Intr-un colt al incaperii ma astepta un scaun fara spatar, asezat in fata unui decor pe care era pictat un cer deasupra unei paduri.
Parintele Pons ma pieptana, imi aranja hainele si-mi spuse sa privesc la aparat, o cutie voluminoasa din lemn cu burduf pus pe un esafodaj aproape de inaltimea unui om.
In clipa aceea un fulger strabatu incaperea, atat de rapid, de surprinzator, incat am crezut ca visasem.
In timp ce ma frecam la ochi, domnisoara Marcelle puse o alta placa in burduful ca de acordeon si fenomenul luminos se repeta.
– Mai vreau o data am cerut eu.
– Nu, doua sunt de ajuns. Am sa le developez in noaptea asta. Sper ca n-ai paduchi?! Ma rog, sa-ti dai cu lotiunea asta. N-ai nici raie? Oricum, am sa te frec cu peria si cu niste sulf. Ce-ar mai fi de facut ? Domnule Pons, doar cateva zile si vi-l inapoiez, va convine asa ?
– Imi convine.
Mie insa nu-mi convenea deloc.”
