Tot binele si tot raul

Dupa bestsellerurile Pofta de ciocolata si Jumatate de viata, Care Santos publica in 2018 un roman actual, in care lumina reflectorului cade asupra fragilitatii relatiilor de familie.

Ce a fost bun si ce a fost rau in deciziile Reinei Gene, care si-a croit o solida cariera internationala? Cat bine si cat rau este dispusa sa faca pentru a-si proteja fiul de 17 ani a carui tentativa de sinucidere ii imparte viata intre un inainte si un dupa? Blocata de viscol in aeroportul Henri Coanda din Bucuresti, legata de lumea ei doar prin pretiosul telefon mobil, pragmatica si ambitioasa psiholoaga din Barcelona isi descopera vulnerabilitatea, obligata sa navigheze prin meandrele unui trecut pe care il crezuse incheiat si uitat.

Un roman percutant despre adulter si singuratate, despre legaturile de familie, despre viata pe care ne-o traim prea in graba si disperarea de a te afla departe de cei dragi – totul din punctul de vedere al unei femei. – La Vanguardia

Femeia zambeste fara chef, nu poate sti.
– Si cand se va sti?
Nu-i poate spune. Lucrurile nu arata prea bine, nu a vazut stirile? Asa ceva n-a mai fost de ani de zile. Dar sa stea linistita, cum or avea noutati, o sa li se comunice.
– Dar eu trebuie sa ma intorc astazi la Barcelona. E o situatie grava, sare Reina, de parca biata femeie din fata ei ar fi vinovata de viscol.

Primeste drept raspuns doar o grimasa de resemnare si o ridicare din umeri. Nu-i nimic de racut. Cu viscolul siberian nu te pui.

Reina, in sfarsit, se preda si pleaca. Ii trimite un mesaj lui Sam:
„Avionul are intarziere din cauza viscolului. Dracu’ sa-l ia de viscol!”

Se opreste in fata unui monitor mut unde un prezentator meteo indica pe o harta pata care acopera Bulgaria, Romania si o buna parte din Ucraina si Polonia. E de-un frumos albastru de Prusia. Apar apoi imagini cu peisaje ninse, masini si semne de circulatie ingropate in zapada, rauri inghetate, fantani publice pline de turturi.

Dincolo de peretii de sticla ai terminalului, zapada si vant, un haos atotstapan. Undeva sus, in departare, se intrezareste lumina portocalie a unui soare la apus. Mai aproape de muritorii care privesc inspaimantati, doar negreala norilor si debandada pistelor inghetate. La doar cativa metri, abia perceptibili, cativa muncitori, in lupta cu rafalele de vant, se chinuie sa inainteze. Parca nu-i doar o furtuna siberiana, parca Siberia insasi ar fi hotarat sa se extinda, ca imperiile antice. Daca ar fi privit putin panorama reala de-afara, in loc sa stea cu ochii pe ecranul televizorului, scena i-ar fi amintit Reinei de un tablou pe care-l adora, Snow Storm, Furtuna de zapada , al lui William Turner, una dintre operele considerate istorice, din ultima etapa a pictorului romantic englez, cunoscuta si ca Hannibal traversand Alpii. I s-ar fi parut mai mult decat potrivit si s-ar fi iden-tificat cu nevoia lui Hannibal de a traversa cu orice pret Alpii.”