Dupa ce a petrecut zece ani in Anglia, Bill Bryson vrea sa-si rememoreze copilaria, asa ca pleaca din locul in care s-a nascut, Des Moines, Iowa, intr-o calatorie prin 38 dintre statele americane, pe care o documenteaza cu mult umor. Autorul spera sa se reintilneasca cu peisajele idilice ale copilariei sale, insa gaseste lanuri nesfirsite de porumb, benzinarii, moteluri si localuri care arata peste tot aproape la fel si sunt populate de oameni care seamana uimitor de mult unul cu altul. Un jurnal de calatorie despre o lume mai putin cunoscuta, un amestec imprevizibil de kitsch si frumusete, cartea lui Bill Bryson combina descrieri ale vietii din micile orase in care ajunge autorul cu povestiri despre tineretea lui si despre America si americani, toate insotite de comentariile lui sarcastice inegalabile.
Fragment din volumul „Continentul uitat. America micilor orase” de Bill Bryson:
„Aceasta comunitate misterioasa nu a fost gasita niciodata. Dar intr-un colt indepartat si ignorat al Apalasilor, la mare altitudine in muntii Clinch, mai sus de orasul Sneedville din nord-estul statului Tennessee, inca traieste – nu se mai stie de cand – o populatie ciudata, asa-numitii melungeoni. Melungeonii (nu se stie de unde le vine denumirea) au majoritatea trasaturilor europenilor – ochi albastri, par blond, sunt inalti si zvelti -, dar au pielea inchisa la culoare, aproape negroida, categoric noneuropeana. Au nume de familie englezesti – Brogan, Collins, Mullitt -, insa nimeni, nici macar melungeonii insisi, nu stie de unde vin sau care le-ar putea fi trecutul. Sunt un mister la fel de mare precum colonistii pierduti de pe insula Roanoke. Ba chiar s-a avansat ipoteza ca ar fi colonistii pierduti de pe Roanoke.
Peter Dunn, un coleg de la ziarul londonez The Independent, mi-a relatat povestea melungeonilor cand a auzit ca voi merge in acea parte a lumii si a avut amabilitatea sa scoata din arhiva un articol pe care il scrisese pentru Sunday Times Magazine cu ceva ani in urma. Era ilustrat cu niste fotografii remarcabile ale melungeonilor. Sunt imposibil de descris altfel decat ca niste albi cu piele neagra. Infatisarea lor era cel putin surprinzatoare. Din acest motiv, sunt de multa vreme marginalizati in propriul lor tinut si locuiesc izolati in colibe, regiune deluroasa numita Snake Hollow. In districtul Hancock, melungeon” este echivalent cu negrotei”. Locuitorii vaii – si acestia in general saraci si inapoiati – ii considera pe melungeoni ciudati si condamnabili, asa ca melungeonii traiesc retrasi, coborand din munti doar rareori, ca sa cumpere provizii. Nu le plac strainii si nici locuitorii vaii. Peter Dunn mi-a spus ca el si fotograful care l-a insotit au avut parte de o primire care a variat de la ostilitate moderata la intimidare directa. Sarcina pe care o primisera a fost neplacuta. Cateva luni mai tarziu, un reporter de la Time Magazine a fost chiar impuscat in apropiere de Sneedville pentru ca pusese prea multe intrebari.
Asa ca probabil va puteti imagina ce presimtire sumbra m-a cuprins in timp ce mergeam pe soseaua Tennessee 31 printr-un peisaj uitat, cu plantatii de tutun sarace si razlete, pe valea sinoasa a raului Clinch, spre Sneedville. Acesta era al saptelea pe lista celor mai sarace districte din tara si asa si arata. In santurile de la marginea soselei pluteau gunoaie si majoritatea caselor rurale erau mici si simple. Pe fiecare alee de acces era o camioneta cu un rastel pentru arme in dreptul geamului din spate, iar daca in curti se aflau oameni, se opreau din treaba lor ca sa ma urmareasca in timp ce treceam. Era dupa-amiaza tarziu, aproape de asfintit, cand am ajuns la Sneedville.
Codul cartii: POL978-973-46-7814-3
