Mai intai, toata aceasta Marturisire a mea este o atestare, adica un Testament… Daca as muri acum, as murmura: am fost fericit, am fost om privilegiat si covarsit de marile bucurii ale vietii. Am suferit mult, si nu lipsesc din lista suferintelor multe ca sa nu le fi incercat si sa nu le fi trait pana la extrema indurare si deznadejde. Dar nu am regrete si nici dezamagiri, si as pleca de aici cu constiinta ca am fost solidar cu tot ce am facut, bune si rele, solidar si raspunzator de ele. Am primit si am hranit, dupa intelegerea mea, cele mai inalte sentimente, cele mai nobile aspiratii, cele mai teribile probleme care au confruntat Omul, de cand e el sfant, erou, poet, martir, nebun. Am insa si o tristete mare, foarte mare, undeva in sufletul meu, ca nu am putut, cum am dorit, sa impartasesc ce-am purtat in inima mea unor oameni carora as fi voit sa le daruiesc in chip viu totul, ca sa stiu ca pot spune si ei cum pot spune eu: datorez mult cartilor, dar datorez totul catorva oameni. – Alexandru Mironescu
N. Steinhardt spunea despre Mironescu ca «era un crestin cum rar intalnim: nebigot, nehabotnic, nefatarnic; drept si ingaduitor»; parintele Benedict Ghius ii recunostea «calitatea exceptionala» de «intelept», de «adevarat cavaler al spiritului si al credintei», iar Mihai Sora, in prefata sa confesiva, ii evoca «statura spirituala» si «grija pentru soarta comunitatii». Pornind de la aceste recomandari adamantine, cartile sale s-ar cuveni sa ne trezeasca atentia. Dincolo de valoarea lor documentara, intregind cunoasterea epocii si, in special, a Grupului «Rugului Aprins», ele ne descopera o personalitate de talia lui Jacques Maritain, Vladimir Ghika sau Romano Guardini, daca ar fi sa ne gandim doar la confratii sai, mult mai cunoscuti, din aceeasi epoca. – Bogdan Tataru-Cazaban
Prefata de Marius Vasileanu
Fragment din cartea „Admirabila tacere. Jurnal 1968-1969” de Alexandru Mironescu
„19. X. Planeta maimutelor, film american. Nu e cazul unui comentariu special. Ma gandeam pe drum, insa, ca de multa vreme nu am mai vazut un film cu mari artisti, nici cu o tema interesanta. Parca preocuparea acestor cineasti ar fi sa distreze un public de copii care se plictisesc de aceleasi papusi si de aceleasi jocuri. Pe mine, insa, ma intereseaza cu adevarat numai expresia puternica a unor probleme si jocul unor mari artisti.
20. X. Deschid ultimul numar din Secolul 20 si citesc titlurile. [Ovid. S.] Crohmalniceanu: Nu Poe e stramosul romanului politist, ci Dostoievski” e ceea ce sustineam si eu acum cateva seri intr-un cerc de prieteni.
Citesc de la o vreme cu interes pe acest Croh., care scrie deschis contra lui Basarab Nicolescu, care il prezinta pe I. [Ion] Barbu drept un rationalist, un demistificator si chiar ateu. – Domnilor, le spune Croh., de ce vreti dvs. ca toti sa fie marxisti-leninisti, cand este evident ca I.B. [Ion Barbu] e crestin, e ortodox, e mistic? Blaga, de asemenea. Si este perfect adevarat. Dar ceea ce e vrednic de relevat e ca in mijlocul unui popor, crestin-ortodox de 2.000 de ani, nu criticii nostri”, ca sa zic asa, restaureaza adevarul, ci Crohmalniceanu! Iepurasii nostri nu cuteaza, ei se intrec sa dovedeasca chiar marxism-leninismul lui Traian si Decebal, [al] lui Stefan cel Mare si [al] lui Petru Movila. E ceva!
21. X. Ce deceptie! Jacqueline Kennedy, fosta prima-doamna a lumii, se marita cu un armator grec, miliardar, care a mai tinut, pare-se, doua neveste. Astfel de… socoteli pe mine ma uimesc si ma nedumiresc la culme. Si Kennedy, si mama de copii, si foarte bogata, si obligatia de a fi un exemplu, dar esueaza in insula… Scorpios!”
Codul cartii: HUM978-973-50-6378-8
