Brisbane

In noul lui mare roman, Evgheni Vodolazkin ramane fidel universului sau literar, continuandu-si intr-un mod sclipitor meditatia asupra timpului, memoriei si iubirii, si isi pastreaza capacitatea de a-si surprinde mereu cititorul in alt fel, de aceea am putea afirma ca Laur, Aviatorul si Brisbane alcatuiesc o trilogie.

La 50 de ani, Gleb Ianovski, un virtuoz al chitarei recunoscut international, nascut la Kiev, cu studiile facute la Sankt-Petersburg si care cunoaste succesul la Munchen, e diagnosticat cu boala Parkinson. Un autor rus intalnit intamplator vrea sa-i scrie biografia, si astfel Gleb porneste pe firul amintirilor, in incercarea de a gasi un nou sens existentei sale. Tot intamplarea ii prilejuieste intalnirea cu Vera, fiica de 13 ani a unei iubite din tinerete, si ea extrem de talentata la pian, si ea macinata de o boala grava. Conceput pe doua voci, a muzicianului si a biografului sau, penduland intre prezent si trecut, Brisbane e un roman simfonic in care moartea e invinsa nu prin muzica, nici prin iubire, ci prin puterea memoriei si a cuvantului. „Cu orasul Brisbane propriu-zis romanul meu nu are nici o legatura; altfel nu i-as fi dat acest titlu“, declara Vodolazkin intr-un interviu. Si totusi Brisbane e cheia intregii povesti.

Cred ca mesajul romanelor mele este acesta: „Nu te lasa prada disperarii”. El se aude si in Brisbane, in care eroul principal pierde sensul vietii; dar viata e mai cuprinzatoare decat sensul ei. – Evgheni Vodolazkin

– Da. A fost o corespondenta impresionanta. Din cand in cand, mama imi povestea cu de-amanuntul scrisorile lui. Foarte frumoase. In principal, despre generalul Thomas Brisbane, in onoarea caruia s-a dat numele orasului. Din pacate, le-a luat cu ea.
– Cum il cheama pe prietenul ei?
– Ca pe Cook – James. Ea asa ii si spunea – Cook. Cook mi-a scris ca, pe langa oras, numele de Brisbane a fost dat in cinstea lui si unui crater de pe Luna. Ca formatie, generalul era astronom. Sau: Cook scrie ca in timpul liber generalul Brisbane a descoperit peste sapte mii de stele. Imagineaza-ti – in timpul liber!
– Tu traiesti de mult timp in strainatate. Cum ti se pare, cei care au plecat isi gasesc rezolvarea problemelor?
– E greu de spus. O oarecare rezolvare… Adica, exterioara. Daca o luam in sens mai larg, cred ca pana si raiul e in mare masura o stare launtrica.
– Cu alte cuvinte – degeaba se duce omul in rai cu toate durerile lui?
– Ma tem ca, pe fondul fericirii generale, va fi de doua ori mai nefericit. Si pana la urma, precis ca o sa fuga.”