Imn lui Eminescu
Adoarme la sanu-ti marea-nspumata
Tu insuti dormi, intreaga fire repaosa cu tine
Tacutele talazuri spre tine lin se poarta,
A spumei clocotire pe trist mormant sa-nchine.
Incremeniti zac codrii, cernita a lor limba
Se pierd in susurare izvoarele, ce trist!
Nu se mai lasa-n cale, adancul nu si-l schimba
S-asculte glasuirea chipesului artist.
In cer o stea se stinge si ceriul dimpreuna
Vibreaza ei asemeni unui cortegi’ profund
Ci marea se-ntoarna vuind insa napraznic
Rapind caderea stelei, o pierde in afund.
Durerea ei amara o soarbe cu putere
Adancul se-nlumina si parca scanteiaza
Rapusa steaua, inca, sfarsita, mai trimite
Spre cerurile-albastre o cea din urma raza.
Si in adanc se pierde, se-ntuneca la chipu-i!
Sclipirea ei bolnava un timp in val se poarta…
Privind astfel apusu-i, nu mult apoi iti pare
Ca nicicand n-a fost vie, ci pururi a fost moarta.
Codul cartii: EIK978-606-49-0605-2-
