Iisus Hristos pe drumul crucii

Privind in largul lumii universale, facuta in zilele creatiei, din inceputul ei pana in prezent si in viitor in vecii vecilor, vedem stralucind luminatorul Dumnezeiesc semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci. Acest Dumnezeiesc semn este o bogatie mare si vesnica pentru cei ce il imbratiseaza cu intelepciune de sus si cu credinciosie. De acest mare si Dumnezeiesc semn s-au folosit tainic toti alesii lui Dumnezeu in legea Vechiului Testament. Prin feluritele lui insemnari ei s-au imputernicit1, au blagoslovit (Fac. 48), au biruit pe vrajmasii lor2, au scapat de mania lui Dumnezeu (Fac. 12), de otrava ucigatoare a serpilor, de ascutisul sabiei, si de alte felurite si grele nefericiri, primejdii si pierzari. Desi in Vechiul Testament acest Dumnezeiesc semn al Sfintei Cruci era ignorat si socotit de majoritatea lumii, care zacea in intuneric si in umbra mortii, numai un semn de terorizare, de torturari groaznice si de ucidere a celor cazuti sub pedeapsa legilor pentru vreo vinovatie, ori in dizgratia conducatorului sau a poporului; totusi, dupa crucificarea Domnului nostru Iisus Hristos, el devine un „Semn” de mare valoare si cinste, de mare sfintenie, imputernicire si indumnezeire la toata lumea credinciosilor.

 

Din vremea jertfirii Mielului lui Dumnezeu, pe Crucea de deasupra crestetului plesuv al Golgotei, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci devine o arma puternica, biruitoare asupra duhurilor infernale si a slugilor lor cu chip omenesc, care ne vrajmasuiesc; devine un puternic tovaras al tuturor crestinilor (uneori chiar si al necrestinilor) in orice vreme si in orice loc de necaz, stramtorari si primejdii grele.

 

Lumea aceasta desarta, amagitoare si degraba trecatoare, in care nimenea nu e in siguranta, e o vale a durerilor si a plangerii. Ori incotro ne intoarcem privirile si urechea, adeseori vedem ori auzim: zbuciumari, gemete, oftari si vaiete, supinuri inabusite si necazuri adeseori coplesitoare. Bogatii se tanguiesc asupra saracilor si saracii asupra bogatilor. Slugile cartesc, suspina si ofteaza asupra stapanilor si stapanii asupra slugilor… Nimeni nu e indestulat cu ceea ce are. Nici unul nu e multumit cu viata sa. Adeseori saracii, slabii si necajitii sunt asupriti, mahniti, tulburati, terorizati si inabusiti de stapanii lor. Cei tari isi tem cojocul din clipa in clipa. Agonisita fiecaruia, multa, putina, e amenintata de felurite imprejurari sa fie faramitata, risipita, inghitita ori nimicita. Viata aceasta pamanteasca adeseori este drept o mare invaluita de viforul ispitelor, incat multi isi pierd cumpatul, multi se ametesc, multi se ineaca. Pentru a putea birui si stapani valurile marii vietii acesteia invaluite de atatea amarnice porniri vrajmase ne trebuie intelepciune de sus, avem absoluta trebuinta de Iisus Cel crucificat si de Dumnezeiescul Sau semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci, spre a ne incuraja, inviora, intrema si lupta cu succes spre a iesi cu bine la liman.