Acum intr-o ecranizare de exceptie de la Twentieth Century Fox, cu Milo Ventimiglia, Amanda Seyfried si Kevin Costner in rolurile principale
Enzo este diferit de alti caini: un filosof cu suflet aproape uman, el a invatat o multime de lucruri stand toata ziua in fata televizorului sau ascultand cu atentie cuvintele stapanului sau, Denny Swift, pilot de curse in devenire. A inteles ca viata, asemenea curselor de masini, nu inseamna numai viteza. Folosind tehnicile necesare pe pista, poti pilota cu succes printre toate problemele existentei. Si, pentru ca a invatat cum poti sa devii o persoana plina de compasiune si de succes, Enzo asteapta cu nerabdare urmatoarea viata, cand este convins ca se va intoarce pe Pamant ca om. O poveste emotionanta, dar si amuzanta, despre familie, dragoste, loialitate si speranta, despre minunile si absurditatile vietii umane, perceputa prin ochii – si nasul – unui caine.
O carte care merita pusa alaturi de Pescarusul Jonathan Livingston al lui Richard Bach, de Alchimistul lui Paulo Coelho si de Viata lui Pi a lui Yann Martel. – The Portland Oregonian
Splendid! – PEOPLE
Cartea perfecta pentru toti cei care stiu ca nu numai oamenii cunosc compasiunea si ca relatia dintre doua suflete care sunt facute unul pentru celalalt nu sfarseste niciodata. Din cand in cand, am norocul sa dau peste un roman la care ma gandesc mult dupa ce l-am terminat de citit, iar acesta e unul dintre ele. – Jodi Picoult
E imposibil sa nu-l adori pe Enzo! – Minneapolis Star Tribune
Fragment din cartea „Povestea incredibila a lui Enzo” de Garth Stein:
„- Uita-te la asta, Enzo! Asta e noua ta curte. Nu te bucuri? Cred ca ma bucuram. De fapt, eram cam confuz. Nu intelegeam implicatiile. Si pe urma toata lumea a inceput sa bage lucrurile in cutii si sa se agite, si urmatorul lucru pe care mi-l amintesc e ca patul meu era in cu totul alt loc.
Casa era draguta. Era un bungalow sic in stilul Craftsman, asa cum vazusem in emisiunea Vechea Casa, cu doua dormitoare si o singura baie, dar cu un living mare. Era situat foarte aproape de casele vecine, pe o coasta de deal in Central District. De stalpii de pe trotuarul din fata atarnau o multime de fire, si in vreme ce casa noastra parea dichisita, la cateva case mai incolo gradinile erau neingrijite, vopseaua cojita si acoperisurile pline de balarii.
Eve si Denny erau indragostiti de casa asta. Prima noapte si-au petrecut-o aproape in intregime rostogolindu-se goi prin fiecare camera, cu exceptia celei a lui Zoe. Cand Denny se intorcea de la munca, intai le saluta pe fete, dupa care ma scotea afara in curte si-mi arunca mingea, pe care i-o aduceam vesel inapoi. Si pe urma Zoe s-a facut destul de mare ca sa alerge prin curte si sa tipe in vreme ce eu ma prefaceam ca o urmaresc. Si Eve o certa.
– Nu mai fugi asa; Enzo o sa te muste.
In primii ani facea asta destul de des, se indoia de mine. Dar odata Denny s-a intors repede spre ea si i-a spus:
– Enzo nu i-ar face niciodata vreun rau – niciodata!
Si avea dreptate. Stiam ca sunt diferit de alti caini. Aveam o anume vointa care era suficient de puternica pentru a-mi tine in frau instinctele primare. Ceea ce spusese ea nu era deplasat, pentru ca majoritatea cainilor nu se pot abtine; vad un animal care alearga, il adulmeca si il urmaresc.”
Codul cartii: COR978-606-793-622-3
