Terapie pentru suflet

Buna! Sunt Marie iar in acesta carte se afla povestea vietii mele. O poveste fara culori, fara zambete sincere, fara un suflet colorat nefericit. In aceasta carte se afla o terapie pentru sufletul meu si poate si pentru al tau. […] Aveam doar noua ani, iar viata mea era colorata, plina de vise ce o faceau sa sclipeasca tot mai mult pe zi ce trecea. Totul era perfect, nu am plangeri nici in ziua de azi, dar totul incepea sa se decoloreze incet, incet. Cu fiecare pic care se decolora, sufletul meu capata cate o zgarietura mica si, oricat de mica era, ea durea. Fiecare zgarietura creand cu timpul un suflet rupt in mii de bucatele. De ce mi s-a decolorat viata? Raspunsul ne indruma catre unul dintre cele mai delicate subiecte ale vietii mele. Prima etapa a vietii mele care m-a adus pe drumul gresit pe care sunt acum, dar povestea asta o salvam pe mai tarziu.

La noua ani mi-am pierdut singurul si unicul meu tata. Nu, nu a murit. Nu a patit nimic, stati linistiti. Probabil el este mai fericit ca niciodata in momentul de fata, probabil cu noua lui familie pe care a zidit-o. Tatal meu a fost Dumnezeul mamei mele pentru un timp indelungat al casatoriei acestora. […] Tatal meu ne-a parasit pe mine si pe scumpa mea mama, care a suferit de depresie inaintea mea. Dupa adevarul socant de care am avut parte eu si mama mea, totul s-a schimbat. Parintii mei intotdeauna  au  fost acel gen de parinti pe care orice copil tanjea sa ii aiba. Amandoi erau iubitori, intelegatori si deschisi. […] Cand tatal meu de cincizeci si trei de ani si-a parasit familia pentru o femeie de douazeci si patru de ani, care era fosta iubita a unchiului meu care suferise mult dupa ea, familia mea a trecut printr-un soc. […] Mama a trecut prin multe, iar tata a bagat-o in depresie. Mama il iubea cu toata inima pe tatal meu, dar din pacate nu era reciproc. In ce consta faptul ca ea era in depresie? Mereu plangea, nu mai iesea din casa, nu mai manca suficient, aproape toata ziua statea sub plapuma cu capul pe perna sa uda de lacrimi, si cea mai rea parte era ca avea ganduri sinucigase. […] Stiti care e partea cea mai proasta la aceste intamplari? Sa asisti la ele. Sa iti vezi mama cum am vazut-o eu. Asta m-a maturizat foarte mult si m-a transformat intr-un psiholog talentat, dar din pacate nu asta este visul meu. Poate va intrebati cum se simte o fetita de noua ani in aceasta situatie?! Total demoralizata si total deprimata cand vede alti copii alaturi de tatii lor. Asta era cea mai grea parte, sa iti vezi prietenii fericiti alaturi de taticii lor. […] Dar care a fost norocul meu? Mama mea, mama care ramasese tare pentru mine. Faptul ca o aveam pe ea era absolut minunat. Pentru ca a stiut sa fie si mama, si tata si pentru asta a avut si are dragostea si respectul meu pe viata. Ma intelegea mereu si imi era alaturi, si eu ei. Pacat ca in momentul de fata nu mai stim nimic una de alta, dar imi e dor de ea.

Stiti care este partea rea la aceasta poveste? Faptul ca tatal meu nu plecase definitiv din viata mea! Nu a vrut sa ne lase in pace, ar fi fost mult mai bine daca ar fi plecat de tot, dar nu a facut-o. Mai venea o data la o luna sau chiar la doua si statea cate zece sau maxim cincisprezece minute cu mine, atat. Cand il vedeam, totul devenea mai dureros decat era deja. De fiecare data mintea si spunea ca se va intoarce, ca a facut totul doar pentru noi trei si alte minciuni care pe mama o duceau de nas. Fiecare minciuna era cate o zgarietura in plus pe sufletul fiecareia, dar pe al mamei erau mai adanci, pe al meu in schimb erau mai mici, dar asta a fost doar prima etapa care a dus la depresia mea.