Ochii galbeni ai crocodililor

Cand sotul ei, vesnic somer, o paraseste pentru a infiinta, impreuna cu amanta lui, o ferma de crocodili in Kenya, Josephine Cortes se trezeste dintr-odata intr-o situatie destul de dificila. Mama a doua fete – adolescenta Hortense, frumoasa si sigura de sine, si Zoe, timida si copilaroasa –, este fortata sa mentina o viata de familie stabila, in timp ce se straduieste sa se descurce cu salariul ei mic de cercetator specializat in istoria medievala. Pe de alta parte, Iris, sora charismatica a lui Josephine, pare sa aiba totul – e superba, are un sot bogat si o adresa sic la Paris –, dar viseaza la o viata mai plina de semnificatie. Cand Iris il farmeca pe un editor celebru, determinandu-l sa-i ofere o intelegere profitabila pentru a scrie un roman de dragoste cu actiunea plasata in secolul al XII-lea, ea face, la randul ei, o intelegere cu sora sa: Josephine va scrie romanul si va incasa toate veniturile, dar cartea va fi publicata cu numele lui Iris. Nimic neobisnuit pana aici, doar ca, dupa aparitie, cartea devine senzatia literara a sezonului… 

Norocosilor, sunteti pe punctul de a ceda ispitei celei mai irezistibile scriitoare a Frantei! La sfarsitul acestui roman fermecator, amuzant, emotionant, veti simti ca Iris si Josephine fac parte din familia voastra. – Tatiana de Rosnay

Ati crezut ca femeile pariziene sunt perfecte? Mai ganditi-va. O poveste fermecatoare despre despartire, relatia dintre surori si modul cum pot fi date cartile pe fata. – Ines de la Fressange

– Nu merita sa faci o adevarata tragedie din asta, Jo, calmeaza-te.

– Recunoaste ca e surprinzator!

Iris ofta inca o data si, dandu-si parul greu pe spate, incepu sa povesteasca.

– Intr-o seara, la un dineu, ma plictiseam atat de tare, ca am spus numai prostii. Am pretins ca scriu si cand am fost intrebata ce, am vorbit despre secolul al XII-lea… Nu ma intreba de ce. Asa mi-a venit.

 – Dar mi-ai spus intotdeauna ca e plicticos…

– Stiu… Dar am fost luata din scurt. Si nascocirea mea si-a atins scopul! Ar fi trebuit sa-i vezi mutra lui Serrurier, editorul. Era incantat! Asa ca am continuat, m-am aprins la fel ca tine cand vorbesti despre asta, e nostim, nu? Aproape a trebuit sa repet cuvant cu cuvant spusele tale.

– Ani de zile v-ati batut joc de mine si tu si mama.

– Am adus toate argumentele tale, dintr-o miscare… Ca si cum tu erai in capul meu si vorbeai… si el a luat-o in serios. Era gata sa semneze cu mine un contract… Si, aparent, zvonul circula repede. Nu stiu ce-o sa fac acum, va trebui sa intretin suspansul…

– N-ai decat sa-mi citesti lucrarile. Pot sa-ti dau notele mele dacca vrei. Am o gramada, idei de romane! Secolul al XII-lea da pe afara de subiecte pentru romane…

– Nu rade. Sunt incapabila sa scriu un roman. Mor de invidie, dar n-am reusit sa scriu mai mult de cinci randuri.

– Chiar ai incercat?

– Da. De trei-patru luni, si rezultatul: trei-patru randuri. Nu ies la socoteala! Rase, scurt, sarcastic, apoi relua: Nu! Ce trebuie este sa dau impresia… sa las timp sa se uite de povestea asta. Sa ma prefac, sa pretind ca muncesc din greu, iar intr-o buna zi sa spun ca am aruncat totul, ca era prea prost.

Josphine isi privea sora fara sa inteleaga. Iris frumoasa, inteligenta, minunata, mintise ca sa-si gaseasca o justificare! O observa indelung, stupefiata, ca si cum ar fi descoperit o alta femeie in spatele personajului mandru si hotarat pe care-l cunostea. Iris taia tarta cu mere in bucatele egale, pe care le aseza apoi pe marginea farfuriei. „Nu e de mirare ca nu se ingrasa daca mananca asa”, gandi Jo.

– Iti par ridicola? facu Iris. Haide, spune. O sa ai dreptate.

– Ba nu, sunt uimita. Accept ca e surprinzator din partea ta…

– Ei, da! E surprinzator, dar n-o sa facem o tragedie din asta. O sa ma descurc. O sa povestesc ceva, nu conteaza. N-o sa fie prima oara!”