O scanteie de viata

Ziua calduroasa de toamna incepe ca oricare alta la Centru – o clinica in care gasesc ajutor la nevoie femeile din statul Mississippi, stat in care functioneaza una dintre cele mai severe legislatii in privinta avortului. Apoi, spre sfarsitul diminetii, un barbat disperat si indurerat deschide focul, luandu-i ostatici pe toti cei prezenti. Sosit la fata locului, Hugh McElroy, un negociator al politiei, incearca sa ia legatura cu barbatul si afla, cu groaza, ca fiica sa de cincisprezece ani, Wren, se afla in clinica. Dar Wren nu este singura. Alaturi de ea se afla o asistenta care isi depaseste propria panica pentru a salva viata unei femei ranite; un medic care isi face meseria nu in ciuda credintei sale, ci datorita acesteia; o protestatara pro-viata, deghizata in pacienta, care se gaseste in fata aceleiasi furii pe care ea insasi a simtit-o candva; o tanara care a venit sa avorteze si barbatul extrem de tulburat, care a jurat sa-si faca auzita vocea.

In acest roman captivant, nuantat si bine documentat, Jodi Picoult abordeaza o tema complicata, reluand dezbaterea asupra opozitiei dintre dreptul femeii de a alege si sacralitatea vietii, inca din momentul conceptiei.

Picoult la superlativ… Un roman oportun, echidistant si care va inspira cu siguranta dezbateri. – The Washington Post

Naratiunea convingatoare a lui Jodi Picoult, care merge pe firul descendent al evenimentelor, exploreaza cu competenta probleme sociale controversate. – US Weekly

– Janine! a exclamat el, trecand de politist, ca sa o poata cuprinde in brate. Doamne, Dumnezeule! a zis el, cu un oftat adanc. Scumpo, ne-am rugat pentru tine.

Stia ca se rugau pentru toate femeile care treceau pragul Centrului. Dar de data aceasta era vorba despre altceva. Allen nu si-ar fi iertat-o niciodata daca i s-ar fi intamplat ceva, pentru ca el fusese cel care o trimisese pe post de spioana.

Poate ca Dumnezeu il ascultase, caci ea fusese eliberata. Dar la fel fusesera si Joy, si Izzy, si doctorul Ward. Si cum ramanea cu cei care nu aveau sa mai iasa de acolo in viata? Ce divinitate capricioasa s-ar juca in felul acesta cu soarta oamenilor?

– Te duc acasa sa te linistesti, i-a zis Allen. Apoi, catre detectiv:
Sunt sigur ca domnisoara Deguerre are nevoie de un pic de odihna.

Detectivul s-a uitat imediat catre Janine, verificand parca daca era de acord sa il lase pe Allen sa hotarasca. Si de ce sa nu fie? Facuse tot ce dorise el, din primul moment in care ajunsese in oras, hotarata sa serveasca misiunea, prin orice mijloace cu putinta. Si mai stia ca intentiile lui erau bune. 

– Va putem duce noi oriunde doriti sa mergeti, i-a spus detectivul.

Ii oferea o alternativa; o facea sa se simta puternica si importanta.

– Trebuie sa ma duc pana la baie, a trantit ea o alta minciuna.

– Desigur, a spus detectivul, aratand spre capatul holului. Stanga la capat, apoi a treia usa pe dreapta.
Janine a pornit intr-acolo, strangand inca in jurul umerilor pelerina metalizata.”