Academia de timp liber

Asa am intitulat prefata la cartea Parintelui Daniel Puia-Dumitrescu, Academia de timp liber. Ghid catehetic pentru organizarea Scolii de vara in parohii sau Grupurile de Tineret ale Bisericii (Ed. Agnos, Sibiu, 2021, 159 pg.). Am scris in paginile prefetei ceea ce am gandit si gandesc despre intreg demersul Parintelui in ce priveste pastorala-catehumenala propusa prin Academia de Timp liber, pe care-l vad, alaturi de noua generatie de preoti si operatori pastorali, drept un timp al libertatii in Hristos. Reiau textul, cu o convingere vie ca munca unui astfel de preot si a comunitatii sale merita cunoastere si recunoastere: Preocupati sa extindem spatiile de cult si sa refacem, oarecum, reteaua de siguranta sufleteasca a parohiilor am inceput – ca preoti si teoreticieni ai pastoratiei catehumenale – sa regandim asezarea in invatatura, in continuturi de marturie a generatiilor care ne alcatuiesc comunitatea. Am preluat, dupa 1989, comunitati vii, cu adevarat articulate in Hristos, pentru ca munca a generatii si generatii de preoti s-a supus exigentei Hristos. Poate ca nu erau pregatite planurile pastorale care astazi ne ocupa mult din energii si nici nu visam la atatea si atatea actiuni, cate s-au derulat in ultimii 30 de ani, dar era o liniste cuminte, o delicatete pastorala din care ne trageam toti seva motivatiei crestine: Iisus Hristos. Pe masura ce timpul a trecut ne-am aflat in cateva situatii critice: recatehizarea unor generatii intregi – cu rare exceptii, din 1948 nu s-a catehizat nici un grup parohial integral -, alegerea cu grija a tematicii abordate public – cu un public tot mai sensibil la ceea ce numeam atunci „noutati spirituale”- , evitarea conflictelor inter-confesionale, reconsiderarea literaturii crestine cu valoare pastorala si catehetica, proiectarea pe o lunga perioada de timp a punctelor generice ale planului pastoral, educarea profesorilor de religie si a noilor generatii de preoti. Erau anii in care manastirile au primit mii de ucenici si au aparut ca necesare zeci de seminarii si facultati de teologie. Dar a venit si reversul emotiei care a dictat sistemului pastoral. O delasare interioara in ce priveste calitatea discursului pastoral (nu ne referim aici doar la cuvinte), invalidarea sistemica a schimbarilor de mentalitate care ar fi oferit dinamica pastorala micilor si marilor comunitati (operatori catehetici, centre de cercetare de profil, institutii de pregatire post-universitara pentru preoti in domenii cheie- pastoratie, diplomatie eclesiala, pedagogie sociala etc).