„Chiar daca era cu adevarat indragostita, Catherine nu dadea nici un semn de tulburare; dar doctorul era pregatit sa admita ca linistea aceasta e plina de inteles. Ea il asigurase pe Morris Townsend ca nu o sa aduca vorba despre el in fata tatalui ei si nu vedea nici un motiv sa-si ia inapoi aceasta fagaduiala de discretie. Era, fara indoiala, cat se poate de potrivit si de politicos din partea lui Morris ca, dupa ce luase masa in Washington Square, sa le faca o noua vizita, si a fost cat se poate de normal ca, fiind primit cu simpatie si de aceasta data, sa continue sa se infatiseze. De timp liber nu ducea nicidecum lipsa si, in New Yorkul de acum treizeci de ani, un tanar fara ocupatie avea toate motivele sa le fie recunoscator celor care il ajutau sa uite de necazuri. Catherine nu-i spuse nimic tatalui ei despre aceste vizite, desi foarte curand ele devenira cel mai insemnat si mai captivant eveniment din viata ei. Era foarte fericita. Nu stia ce o sa urmeze, dar prezentul devenise dintr-odata maret si solemn. Ar fi fost foarte mirata daca i s-ar fi spus ca e indragostita, fiindca pentru ea dragostea insemna o pasiune aprinsa, istovitoare, in timp ce, in aceste momente sufletul ei era plin de dorinta de a sta in umbra si de a se sacrifica. De indata ce Morris Townsend iesea din casa, toata imaginatia ei se concentra asupra momentului cand avea sa-l revada; dar daca cineva i-ar fi spus atunci ca el nu se va intoarce decat peste un an, sau ca nu se va mai intoarce niciodata, nu s-ar fi plans si nu s-ar fi revoltat, ci ar fi primit sentinta cu supunere, cautand mangaiere in amintirea clipelor cand il vazuse, a cuvintelor pe care el le rostise, a timbrului vocii, a felului cum pasea, a expresiei chipului. Dragostea isi cere anumite drepturi, dar Catherine nu avea simtul propriilor ei privilegii, ci doar constiinta unor daruri ale sortii, uriase si neasteptate. Isi inabusea pana si sentimentele de recunostinta; i se parea ca ar fi oarecum lipsit de obraz sa faca din secretul ei o sarbatoare. Doctorul banuia ca Morris Townsend o viziteaza si observa rezerva fetei. Catherine avea aerul ca isi cere scuze; il privea, mereu tacuta, parand a spune ca nu scoate un cuvant ca sa nu-l supere. Dar elocventa muta a bietei fete il irita mai mult decat orice altceva, si doctorul se surprinse nu o data cainandu-se in sinea lui ca singura sa copila e atat de natanga. Insa aceste ganduri ramaneau neauzite si, un timp, nu marturisi nimanui nimic. Ar fi vrut sa stie exact cat de des venea tanarul Townsend, dar isi pusese in gand sa nu o intrebe nimic pe fiica-sa – sa nu-i spuna nici un cuvant care sa arate ca o urmareste.”
Codul cartii: LIT978-606-33-3893-9
