Zilele dupa Oreste

Fragment din cartea „Zilele dupa Oreste” de Vitalie Ciobanu:
„Nimeni nu stia cu siguranta ce facuse Oreste in strainatate. Secventele acelei calatorii rasareau, in istorisirile lui, ca resturile unei epave la suprafata valurilor, pentru ca la intoarcere era alt om. Ce i se putuse intampla in Germania? Nu s-a inscris in categoria celor care „dadusera lovitura” si, odata sositi acasa, isi materializasera vanitatea intr-o vila cu turnulete si bazin, de parca si-ar fi descoperit – ei, progenituri ale utopiei egalitariste – o subita ascendenta burgheza. Nu venise nici macar cu un BMW luat la mana a doua, ca atatia altii. Singura lui „achizitie” era afacerea cu lucruri vechi, spunea Oreste, pentru ca esticii de conditie joasa, ajunsi acolo, intra nu-mai in magazine ieftine. Obiectele pe care le aduna, cautandu-le prin piete, in locuinte parasite sau la mica publicitate, nu faceau doi bani ca utilitate imediata, dar pastrau demnitatea fostei lor valori, de care nu puteau fi deposedate, cum nu poti sterge din alcatuirea ta de acum memoria a ceea ce te-a marcat, etapa de etapa. Oreste ilustra cat se poate de semnificativ aceasta presupozitie artistica: el nu mai era decat imaginea cariata a profesorului de altadata, cunoscut si apreciat de concitadini, dar insasi gratuitatea ocupatiei sale, alura de personaj anacronic si bizar ii dadeau o noblete pe care afaceri mai prospere nu i-ar fi putut-o oferi, pentru ca ar fi stirbit ceva din stralucirea inefabila a vocatiei abandonate. Structura delicata a lui Oreste, obisnuita sa opereze cu imponderabile, cu lumea ideilor pure si a categoriilor abstracte, suferise in cele sase luni petrecute in Vest un adevarat seism. Asta se vedea si din faptul ca nu reusea niciodata sa-si duca relatarile pana la capat, adica pana in pragul acelei dezvaluiri care ar fi spulberat misterul tristei sale metamorfoze.”