Anii urii

In 1946, George Orwell spunea ca scrie pentru ca exista minciuni pe care vrea sa le denunte si fapte asupra carora vrea sa atraga atentia; in primul rand, spunea el, doresc sa fac sa se auda o voce.

Am scris multe dintre articolele cuprinse in aceasta carte cu acelasi sentiment: ca exista undeva o minciuna si ca sunt dator, fata de cei care nu o vad ori se complac in ea, sa o scot la iveala – sau, mai bine spus, sa o dau in vileag.

Devenita prin mistificare si distorsiune ortodoxia morala a unor politici din ce in ce mai agresive, minciuna asta ne-a marcat vietile atunci si continua sa ni le infecteze acum. Atunci propovaduia eliberarea de o dictatura care nu exista, acum profeseaza eliberarea de o conspiratie, a statului paralel, care nu exista.

Scopul, atunci si acum, era controlul statului prin ocuparea lui. Pentru a fi permanenta, ocuparea trebuia urmata de transformarea sistemului legal intr-un sistem de legalizare a incalcarilor legii.

Este ceea ce se petrece de cativa ani cu justitia, sub ochii nostri uluiti si neputinciosi. Mecanismul, cinic si nerusinat, e foarte simplu: subordonarea justitiei fata de interesele de partid si legalizarea abuzurilor derivate din aceste interese prin scoaterea in afara legii a sanctiunilor legale prevazute impotriva lor. In Faust II, Goethe numea asta impunerea in mod legal a faradelegii. E ceea ce traim. – Horia-Roman Patapievici

Daca (a) este adevarat, atunci trebuie sa aflam de ce toti cei care atunci s-au mobilizat impotriva lui Traian Basescu nu s-au mobilizat inainte impotriva lui Ion Iliescu, cand acesta a incalcat, repetat, Constitutia. Daca nu se poate explica, comparand incalcarile lui Iliescu cu incalarile lui TB, atunci (a) este un pretext, iar incalcarile Constitutiei devin doar „incalcari”. Pretext insa, din ce motiv? Pot doar ghici. Un raspuns plauzibil este ceea ce in articolele din cuprinsul acestui volum am numit „Noua Alianta”.

Daca (b) este adevarat, atunci rationamentul urmeaza in principiu, dar cu alte exemple, aceeasi linie de argumente ca la (a). Deci ce avem? – un presedinte caruia i se pot imputa gafe, unele minciuni, derapaje verbale. Dar este oare unul care sa fi atentat la democratie, asa cum a facut-o Iliescu cu mineriadele si cu dispozitiile date justitiei sau serviciilor (de a nu retroceda proprietatile confiscate ori arhiva fostei Securitati), ori Emil Constantinescu cu „Tigareta”, cu modul in care si-a demis prim-ministrul? Cum trasam limita intre ceea ce NU le reprosam celor carora le permitem (Iliescu, Constantinescu) si ceea ce imputam celui caruia nu ii ingaduim nimic din ce le iertam celorlalti?

Daca (c) este adevarat si TB ar fi fost un dictator, atunci trebuie explicat cum de cei care il critica nu sunt la inchisoare, ca pe vremea lui Ceausescu; de ce nu sunt impuscati, ca in Rusia lui Putin, unde jurnalistii sunt eliminati pentru mult mai putin decat fac zilnic impotriva lui TB toti inversunatii sai oponenti; de ce criticii sai isi pot vedea nestanjeniti de viata lor, de ce patronii trusturilor de presa care au ca unic continut atacarea lui TB continua sa prospere, sa isi dubleze averile si asa mai departe?”