Alan Weisman ne-a dat, daca nu o Biblie, atunci macar o Carte a Apocalipsei. – Newsweek
Constructiile din marile orase incep sa se ruineze. Jungla de ciment, otel si sticla este cucerita de plante si animale, carora nimic nu li se mai opune: Homo sapiens a disparut, iar natura isi revendica stapanirea asupra Terrei. Facand cercetari in diferite colturi ale lumii, intervievand oameni de stiinta, cautand repere in istorie, Alan Weisman construieste scenariul Pamantului fara oameni. Cartea nu ne spune cum vom disparea, ci ne povesteste ce se va intampla in absenta noastra cu urmele civilizatiei. Antrenanta si tulburatoare, ea este o mostra de naratiune stiintifica de cea mai inalta calitate, un bestseller tradus in peste 30 de limbi.
Un thriller ecologic fascinant [
]. Imaginarul captivant al lui Weisman ii va face pe multi cititori sa spere ca vor apuca sa vada ce se va intampla cu lumea. – The New York Times Book Review
Fragment din cartea „Lumea fara noi” de Alan Weisman
„Dupa 500 de ani, ce mai ramane depinde de zona in care locuiti. In cazul in care clima este temperata, in locul unei suburbii a crescut o padure; cu exceptia catorva dealuri, zona incepe sa semene cu ceea ce era inainte ca dezvoltatorii sau fermierii din trecut sa o vada prima data. Printre copaci, pe jumatate ascunse de stratul vegetal tot mai raspandit, zac piese din aluminiu ale unor foste masini de spalat si vase din inox ale caror manere de plastic s-au crapat, dar inca nu s-au desprins. In secolele care vor urma, desi prin preajma nu vor exista metalurgisti care sa observe procesul, va fi dezvaluit, intr-un final, ritmul in care se corodeaza aluminiul: un material relativ nou, aluminiul le era necunoscut primilor oameni, deoarece minereul din care este fabricat trebuie rafinat electrochimic pentru a fi transformat in metal.
Insa aliajele de crom, care sunt sursa rezistentei inoxului, probabil vor supravietui milenii intregi, mai ales daca oalele, tigaile si tacamurile tratate cu carbon sunt ingropate, iar oxigenul din atmosfera nu ajunge la ele. Peste 100 000 de ani, dezvoltarea intelectuala a fiintelor care le vor dezgropa ar putea face un salt evolutiv brusc datorita descoperirii uneltelor gata confectionate. Dar, pe de alta parte, faptul ca nu vor sti cum sa le multiplice ar putea fi frustrant sau misterul lor le va trezi sentimente de veneratie si le va alimenta constiinta religioasa.
Daca ati calatori prin desert, ati vedea ca obiectele din plastic caracteristice vietii moderne se dezintegreaza mai repede, pentru ca lanturile de polimeri se desfac sub influenta zilnica a razelor ultraviolete. In desert, lemnul rezista mai mult pentru ca este mai putin expus la umezeala, dar orice metal care intra in contact cu solurile desertice sarate va rugini mai repede. Cu toate acestea, exemplul ruinelor romane ne poate da motive sa credem ca fonta groasa va exista vreme indelungata in arhiva arheologica a viitorului, astfel ca exista bizara posibilitate ca intr-o buna zi hidrantii de stingere a incendiilor raspanditi printre cactusi sa fie unul dintre putinele indicii ale prezentei omului in aceste locuri. Desi zidurile din caramizi si rigips se vor fi erodat, s-ar putea ca balcoanele din fier forjat si zabrelele ferestrelor care le impodobeau sa fie inca recognoscibile, chiar daca ciuruite de gauri: rugina care mananca fierul va da peste zgura, pe care nu o poate consuma.”
