Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara urmata de marturia lui Cornel Dragoi
Relatari culese si editate de Irina Nicolau si Theodor Nitu
Ceea ce iti taie respiratia in aceste pagini este sa vezi in ce masura comunismul a fost o crima organizata la adapostul legii si legitimata prin minciuna. Comunistii apar ca banditi legalisti. Ca orice banditi, ei injura, bat, tortureaza, omoara, numai ca pentru cele mai teribile atrocitati ei au legi. Dintii se smulg in numele poporului, iar «banditi» si «dusmani ai poporului» sunt cei schingiuiti, si nicidecum calaii. Pentru judecatorii-banditi, pentru anchetatorii-banditi, pentru gardienii-banditi, pentru toti acestia si pentru crimele lor nu exista legi. Ei sunt legea si ei comit crimele in numele legii lor. – Gabriel Liiceanu
Uite asa-mi vin in minte… cum mi-au bagat ochelari d-astia de tabla, fereasca Dumnezeu sa stiti ce-i asta, si m-a luat de brat, ca nu vedeam nimica pe coridor. Si, ori ca mi-a pus el piedica, ori m-am impiedicat – ca am venit pa branci, asa, jos. Si el mi-a dat cu bocancu aici, in coasta. Traieste in Pitesti. […] El are burta si eu m-am uscat, ca ma vedeti cum sunt, numai piele si os. Sunt ca o masca acum, doamna, de chinurile care au fost pe mine si de inima rea pe care am avut-o. Asa. Si sa viu acasa sa nu mai gasesc nimic!! Nimic n-am gasit. Daca ma taiam la un deget, eu n-aveam cu ce ma lega. Tot ce-am lasat in casa si in magazia mea si in curtea mea – n-am mai gasit nimic. Nu mai pot sa-mi spun tot amaru care a fost in mine si tot chinu cu care m-a chinuit hotii astia… – Elisabeta Rizea
Fragment din cartea „Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara” de Elisabeta Rizea
„Gheorghe venise trist din munte, suparat. Eram si eu suparata, ca eram iar batuta si urmarita de-a randu. Si, zice, sa-mi bagi tu mancare ca plec iar. Trebuia sa faca ciolpani pe brad sau pe fag si sa puna ziua si luna si anu cand a trecut pe acolo. Si sa puna si numele. Astia a fost tirani, brie, n-a fost oameni! Tirani. Inima de tiran. Si asa scria pe ciolpan: Gheorghe Rizea, in ziua de cutare. Sa vada ei unde sa ducea. Si s-a dus el de doo ori, si el sa intalnea cu ei, da nu spunea la securitate, lor numai nu si nu le zicea – Nu-i gasesc”. Nu zicea nimic, c-avea juramant. Si sa nu fi avut, doamna, nu vindea. Nu-i vindeai, ca aveai sange de roman in tine, n-aveai de talhar si de bagabond din aia care nu muncesc si ia banii de pomana, asa, numai pa minciuni.
Ce a vazut Elisabeta
cand i-au trimis barbatul in munte a treia oara
Relatari culese si editate de Irina Nicolau si Theodor Nitu
Ceea ce iti taie respiratia in aceste pagini este sa vezi in ce masura comunismul a fost o crima organizata la adapostul legii si legitimata prin minciuna. Comunistii apar ca banditi legalisti. Ca orice banditi, ei injura, bat, tortureaza, omoara, numai ca pentru cele mai teribile atrocitati ei au legi. Dintii se smulg in numele poporului, iar «banditi» si «dusmani ai poporului» sunt cei schingiuiti, si nicidecum calaii. Pentru judecatorii-banditi, pentru anchetatorii-banditi, pentru gardienii-banditi, pentru toti acestia si pentru crimele lor nu exista legi. Ei sunt legea si ei comit crimele in numele legii lor. – Gabriel Liiceanu
Uite asa-mi vin in minte… cum mi-au bagat ochelari d-astia de tabla, fereasca Dumnezeu sa stiti ce-i asta, si m-a luat de brat, ca nu vedeam nimica pe coridor. Si, ori ca mi-a pus el piedica, ori m-am impiedicat – ca am venit pa branci, asa, jos. Si el mi-a dat cu bocancu aici, in coasta. Traieste in Pitesti. […] El are burta si eu m-am uscat, ca ma vedeti cum sunt, numai piele si os. Sunt ca o masca acum, doamna, de chinurile care au fost pe mine si de inima rea pe care am avut-o. Asa. Si sa viu acasa sa nu mai gasesc nimic!! Nimic n-am gasit. Daca ma taiam la un deget, eu n-aveam cu ce ma lega. Tot ce-am lasat in casa si in magazia mea si in curtea mea – n-am mai gasit nimic. Nu mai pot sa-mi spun tot amaru care a fost in mine si tot chinu cu care m-a chinuit hotii astia… – Elisabeta Rizea
Fragment din cartea „Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara” de Elisabeta Rizea
„Gheorghe venise trist din munte, suparat. Eram si eu suparata, ca eram iar batuta si urmarita de-a randu. Si, zice, sa-mi bagi tu mancare ca plec iar. Trebuia sa faca ciolpani pe brad sau pe fag si sa puna ziua si luna si anu cand a trecut pe acolo. Si sa puna si numele. Astia a fost tirani, brie, n-a fost oameni! Tirani. Inima de tiran. Si asa scria pe ciolpan: Gheorghe Rizea, in ziua de cutare. Sa vada ei unde sa ducea. Si s-a dus el de doo ori, si el sa intalnea cu ei, da nu spunea la securitate, lor numai nu si nu le zicea – Nu-i gasesc”. Nu zicea nimic, c-avea juramant. Si sa nu fi avut, doamna, nu vindea. Nu-i vindeai, ca aveai sange de roman in tine, n-aveai de talhar si de bagabond din aia care nu muncesc si ia banii de pomana, asa, numai pa minciuni.
Ce a vazut Elisabeta
cand i-au trimis barbatul in munte a treia oara
Si acum il trimetea in munte a treia oara. Venise de la Domnesti tare trist si zice – uite ce, zice, incalzeste-mi tu niste apa sa fac baie. Gata. M-am dus la bucatarie, am pus cazanul, am incalzit apa repede, am adus… N-aveam baie noi, ca n-am fost ogati. Aveam copaie mare si te spalai ca in baie. Asa, usurica, era din pluta. Si i-aduc sapun bun, i-aduc izmene, i-aduc camase, i-aduc maieu, i-aduc pantaloni. L-am schimbat tot. Am uitat, inca un flanel si… el zice sa iesi tu afara. Eu il mai spalam pe spate… Doamna, m-a scos afara. Nu mi-am dat seama deloc. Am luat furca si am luat un scaun si m-am dus sub mar, colea, la umbra. Si toceam. Suparata!”
Codul cartii: HUM978-973-50-6243-9
