Poemele lui Cristian Muntean din acest volum, Oglindiri in acuarela, sunt reflectari secunde, barbiene, ale creatiei in integritatea ei. Pana si titlul fiecarui poem, incepand cu cele din volumul precedent, Semne de carte, nu mai striveste textul, ci se intinde cuminte, conclusiv, in josul paginii. Poemele lui Cristian Muntean, oglindind contemplativ totalitatea, diferit asadar de reflectarea fragmentara narcisiaca, au virtuti iconografice: un limbaj tainic, purtand patina unor vremuri de dincolo de generatiile literare fragmentare, trimite la arhetipuri. Oglindirea din titlu e o simpla capcana pentru posibile interpretari in linie narcisiaca. Jocul secund si reflectarea iconografica sunt cele ce calauzesc parcursul in intelegerea dimensiunii liturgice din poemele acestui volum. Indraznim a cauta in grupurile apei” nu simpla reflectare in oglinda a metaforei navigarii in mantuit azur” a bisericii construite in forma de nava (votti); cautam, ghidati de poezia parintelui Cristian Muntean, plutirea in apele secunde ale poeziei pe care aceasta oglindireIn suflet o aduce prin asezarea bisericii navigand pe ceruri si a fiintei intoarse din cadere prin mantuire. – Adrian Lesenciuc
Luminozitatea serafimica degajata de creatia lui Cristian Muntean, prezenta in volumele sale anterioare de poezie, ramane constanta si a acestui nou grupaj liric, intitulat semnificativ si metaforic Oglindiri in acuarela. E un ciclu unitar de prozopoeme pe care poetul le scrie si ni le daruieste sub semnul alegoric al oglindirii, simtita ca forma de sinteza superioara a existentei si a trecerii. […] Oglindirea, pentru poet, nu este numai un mod efemer de viata, e insasi viata, oferindu-i, prin memorie si memorare, unitate si personalitate: M ulte dintre locurile vietii le-am trait ca amintiri, de la prima vedere. Se oglindisera. In pagini excelente, de vibratie interioara, poetul ne convinge ca oglindirea e in fapt drumul de la un univers aparent exterior catre un univers cert, vast interior. Lumea isi gaseste locul, se reintregeste prin oglindire in universul spiritual al autorului ca si al cititorului. Poeziei romanesti ii era tare dor de asemenea pagini de lirica tulburatoare. – Florin Sindrilaru
Fragment din volumul „Oglindiri in acuarela” de Cristian Muntean:
„In oglinzile nocturne ale unei ferestre din Rasarit chipurile noastre par inapoiate in intunericul unor vise nevisate pe de-a ‘ntregul in propriu chip. Visele din oglinzi sunt de o alta esenta… reverii sfasiind unghiile de lumina din amintiri.
Marea, pamantul lacrimilor, nu se deslusea de cer. Pe masura ce se lumina cerul, din inchisoarea lumii acesteia, o linie intunecata desena orizontul despartind panza cenusie dintre mare si cer. S-a deschis Poarta, Doamne, drumul veacului nou a inceput sa miroasa aer curat. Incep sa curga lacrimile, maica de obste a tuturor naste prunc duhovnicesc potrivit cu lumina veacului viitor.
M-a linistit Nichita: Pe pamant, tot ce exista are nevoie, din cand in cand, sa planga…
A cunoaste inseamna a face loc in tine fiintei cunoscute, a te naste impreuna cu ea neranind-o cu atingeri de spirit. E floarea pe care-o tin in mana, a carei radacina strapunge pamantul uscat ca lutul ars de mana Creatorului. Ochii pasarilor scruteaza printre frunze adancul cerului.
Goana vietii noastre e o cufundare in vazduhul luminii. Ne impresoara ceata spre un tinut imaterial iar noi ne cufundam precum ingerii, care abia ating fundul cerului cu varful aripilor, intr-o singura ceata de care sunt prinsi stropi de lumina alba. Cand intri in pamantul pacii gandurilor ceata se risipeste si totul devine lumina cuprinsa de multime de lacrimi.”
Codul cartii: LIB978-606-029-004-9
