Numarul 11 sau marturii despre nebunie

Romanul Numarul 11 sau Marturii despre nebunie urmareste maturizarea a doua prietene, Alison si Rachel, din primii ani ai secolului XXI pina in zilele noastre. Naratiunea se extinde treptat, incluzind personaje al caror destin e legat de cel al fetelor: mama lui Alison, o fosta cintareata care ajunge sa concureze intr-o emisiune de televiziune pentru vedete; o profesoara de la Oxford, care devine mentorul lui Alison si al carei sot are o obsesie morbida pentru un film german vazut in copilarie; un tinar politist care investigheaza mortile aparent fara legatura ale unor actori de stand-up comedy. Numarul 11 sau Marturii despre nebunie este un roman despre sutele de conexiuni infime dintre lumea publica si cea privata si despre modul cum acestea ne afecteaza pe toti. Despre mostenirea razboiului si sfirsitul inocentei. Despre cum e sa traiesti intr-o metropola in care bancherii au nevoie de sali de cinema la subsol, in timp ce altii au nevoie sa existe banci de alimente. Este ceea ce Jonathan Coe stie cel mai bine sa faca – sa ne arate cum traim noi astazi.

Cititi Numarul 11 ca sa vedeti ce tara bizara a ajuns Marea Britanie. O carte cu adevarat magistrala. – The Times

Numarul 11 sau Marturii despre nebunie este o satira cu intriga baroca, plina de aluzii, sincera despre starea natiunii, o carte furioasa si exuberanta… Jonathan Coe nu doar ca a revenit in arena, dar a revenit in forma maxima. – Sunday Times

Jonathan Coe se numara printre putinii romancieri care ne pot spune ceva despre starea de spirit a vremii noastre. – The Observer

Traducere din limba engleza si note de Radu Paraschivescu

A pus degetul pe o pata de pe panza. Cocotat aproape in varful unei creste intinse si impunatoare, deasupra unei intinderi de apa mohorate si nedeslusite, se vedea un conac sumbru, redat in negrul cel mai negru. Ocupa foarte putin din tablou, dar intr-un fel parea sa-l domine: o inghesuiala nebuneasca de turnuri gotice, neogotice, subgotice si pseudogotice, care impreuna nu semanau cu nimic altceva decat cu o mana uriasa, ce dadea sa insface norii de parc-ar fi fost convinsa ca, in ciuda imaterialitatii lor vaporoase, puteau fi sterpeliti de pe cer.

In coltul din dreapta jos al tabloului fusesera scrise doua cuvinte: „Turnurile Winshaw”. Erau urmate de initialele „P.B.” si de anul „1991″.

– E o casa adevarata, unde am lucrat o vreme, a continuat femeia. Ca infirmiera. Pana cand intr-o noapte, cu doisprezece ani in urma…

– Cu doisprezece ani in urma…? a indemnat-o Alison.

– S-a-ntamplat ceva rau.

Am asteptat, dar era limpede ca nu mai urma nici o explicatie. Nevrand sa mai vorbeasca si nici macar sa se mai gandeasca la asta, femeia s-a intors la masa si la tava de ceai.

– Lapte si doua cuburi de zahar, nu? a spus ea. La fel pentru amandoua?

– Da, va rog, am raspuns si pe urma – speriata de propriul meu curaj – am inceput sa pun planul in aplicare: Pot sa merg la toaleta?

Mi-a aruncat o privire plina de neincredere, dar dupa ce a cumpanit repede cererea, a parut sa se domoleasca. Intorcandu-mi spatele ca sa fie atenta la turnatul laptelui, a bombanit:

– In regula. La capatul vestibulului sunt trei usi. E cea din stanga. Nu te-atinge de celelalte. Si intoarce-te direct aici.”