Staniloaie si Pacurariu contra „uniatiei”

Dupa Staniloaie au aparut multi „doctori” sau docti care la randul lor au gasit multe de spus despre asa zisa „UNIATIE”, cum le place lor sa numeasca UNIREA romanilor din Transilvania cu Biserica Romei. Marele istoric bisericesc Pacurariu incearca, poate dupa teoriile lui sau ale altora, sa conteste toate sinoadele prin care s-a pornit si realizat acel act epocal din viata romanilor transilvani si nu numai. Ideea este iarasi dezbatuta de doctori din Ardeal, Maramures sau din alte parti ale tarii. Si conform Ganditorului sau Ganditorilor, aceasta „UNIATIE” s-a mentinut doar datorita varfurilor ierarhiei bisericesti create si a „masurilor draconice” aplicate de catre autoritatile imperiale sau, mai bizar, si cele unguresti, care, culmea, tocmai au sprijinit miscarile intretinute de ierarhia de la Carlovat, Viena si Moscova. Acesti adevarati „corifei” ai ortodoxiei au gasit noi argumente pentru a-si sustine antitezele bolnave de un orientalism inapoiat si fundamentalist. Staniloaie, romanofob inrait, nu numai antipapal, ci si antioccidental, isi ridica teoriile la nivel de postulate. El stie tot ce a macinat sau inca mai macina Papalitatea pana in zilele noastre, si chiar vine cu solutii proprii. Le stie pe toate si la toate isi indica solutiile de parca nu au mai fost de secole oameni de cultura lui care sa jaloneze curgerea evenimentelor. Lucrarea lui, Uniatismul din Transilvania, incercare de dezbinare a poporului roman, este o dovada concludenta in acest sens, dar in ea se cuprinde o particularizare. Pe langa o critica acerba a spiritului dominant urmarit de Papalitate, in problemele religioase, doreste sa arate sau sa combata lipsa de temei a „UNIATIEI”. – Autorul