Apa plata cu lamaie

Pentru ca adesea mi-e teama sa port in inima, port pe brate. Si bratele imi devin prea grele uneori si atunci scap pe jos, pe podea, pe asfalt ori in iarba, bucatele din ce ar fi putut fi. Si ce cade pe pamant reavan incolteste, creste si ma impresoara. Si stiu ca voi scapa din stransoare doar atunci cand ma voi decide sa ridic la piept toate posibilitatile. Apoi, ceea ar fi putut fi devine posibil si inima mea, acum curajoasa, poate atat de usor sa separe si sa pastreze binele, incat ma intreb adesea: de ce m-oi fi temut in trecut? – Iulia-Florentina Paciurea

Fragment din carte:
„Ce conteaza cu adevarat in viata? In viata oricui si… intr-a mea? Pentru ce luptasem pana acum? Ce realizasem pana acum? Reusisem sa devin ceea ce am visat acum multi ani ori doar am trait, asa cum am putut mai bine, o iluzie? Femeile acestea din Amazonia, din jungla, complet needucate si lipsite de orice legatura cu lumea de dincolo de casa lor, de tribul lor, de copacii lor, pareau pe undeva sa aiba o intelegere a lucrurilor cu mult mai adanca si mai realista decat a mea. Privindu-le cum se joaca cu un ruj scump, ce ma costase o buna bucatica de salariu, cum se distreaza pe seama lui, a culorii frapante si apoi cum se opresc, si-l sterg si redevin ele, ele asa cum au fost dintotdeauna, aproape ca mi-au dat lacrimile. Stiau atat de bine sa nu se piarda, ci doar sa se joace… De fapt, nu exista nici un risc sa se piarda pe ele insele, niciodata. Iar joaca venea senina si vioaie, naturala, pura, asa cum ar fi trebuit sa vina pentru oricine; si pentru mine.”