Vrajitoarea

Fragment din romanul „Vrajitoarea” de Camilla Lackberg:
„Intelese deja cand se apropiau de ea. Pasii grei. Privirea atintita spre pamant. Nu mai era nevoie de cuvinte.
— Anders! striga ea cu glas ascutit.
El dadu buzna afara din casa, dar se opri cand ii vazu pe politisti. Cazu jos pe pietrisul din curte. Linda se grabi spre el, il cuprinse cu bratele. Anders fusese mereu asa de mare, de puternic, iar acum ea era cea care trebuia sa il sustina si pe el.
— Tata? Mama?
Sanna statea in prag. Lumina din bucatarie ii dadea sclipiri de aura parului ei blond.
— Mama, au gasit-o pe Stella?
Linda nu putea sa-i intalneasca privirea fiicei. Se intoarse spre unul dintre politisti. El facu semn din cap.
— Am gasit-o pe fiica dumneavoastra. Este… este moarta. Ne pare rau.
Se uita fix la varful pantofilor si incerca sa-si inabuse lacrimile. Era palid si Linda se intreba daca a vazut-o pe Stella. Daca i-a vazut corpul.
— Dar cum sa fie moarta? Nu poate fi. Mama? Tata?
Glasul Sannei in spatele ei, intrebarile necontenite. Insa Linda nu avea raspunsuri de dat. Nu era capabila de consolare. Stia ca trebuia sa-i dea drumul lui Anders, sa o imbratiseze pe fiica ei. Dar numai Anders intelegea suferinta pe care o simtea cu fiecare fibra a corpului.
— Vrem sa o vedem, spuse ea si reusi intr-un sfarsit sa-si ridice capul de pe umarul lui Anders. Trebuie sa ne vedem fata.
Politistul mai inalt isi drese vocea.
— Veti putea face asta. Dar mai intai e necesar sa ne facem treaba. Trebuie sa aflam cine a facut asta.
— Cum adica a facut? Nu a fost un accident?
Anders se elibera de imbratisarea Lindei si se ridica.
Politistul raspunse cu voce joasa:
— Nu, nu a fost un accident. Fata dumneavoastra a fost omorata.
Pamantul se apropia atat de rapid, ca Linda nici nu apuca sa se mire. Apoi totul se intuneca.”