Acum ma inalt. Saga Cuceritorului. Partea II

Dupa esecul de a pune mana pe tronul Valahiei, Lada Draculea porneste sa pedepseasca pe oricine indrazneste sa i se puna de-a curmezisul in drumul ei presarat cu sange. Plina de o furie arzatoare, strabate tara, insotita de oamenii ei. Dar forta bruta nu ii aduce Ladei ceea ce isi doreste. Iar gandul la Mehmed, pe care il poarta in adancul inimii ei, continua sa o tulbure. Ceea ce ii trebuie Ladei sunt subtilitatea si priceperea fratelui ei Radu. Dar Mehmed l-a trimis la Constantinopol, caci doreste controlul asupra orasului, iar Radu a capatat insarcinarea nedorita de spion dublu in spatele liniilor inamice. Pentru prima data in viata, Radu refuza rugamintile neasteptate ale Ladei pentru ajutor. Impartit intre lealitatea fata de credinta, de otomani si de Mehmed, el stie ca nu ii datoreaza nimic Ladei. Daca ea moare, el nu si-o va ierta niciodata – dar daca el nu izbandeste in Constantinopol, oare Mehmed il va ierta vreodata? In vreme ce natiunile se prabusesc in jurul lor, fratii Draculea trebuie sa ia o hotarare: ce vor sacrifica pentru a-si implini destinul?

Fragment din roman:
„Radu se intoarse din nou cu fata inainte in vreme ce se apropiau de un zid mai mic, ce bloca intrarea in oras. Avea senzatia ca intreaga lui viata il condusese aici. Daca nu asa se asteptase el sa intre, ei bine, pur si simplu avea sa traga cat mai multe foloase din aceasta. La urma urmelor, Constantinopolul era cel mai maret oras din lume.
Constantinopolul nu era cel mai maret oras din lume. Comparat cu Edirne, era un oras al ruinelor. Un oras al fantomelor. Mai mult de jumatate din casele inguste si aglomerate pe langa care treceau aveau un aer de parasire in ele. Gunoaiele umpleau strazile si se lipeau de temelii. Usile atarnau piezis la unele case sau lipseau cu desavarsire de la altele. Trecura prin cartiere intregi fara sa zareasca vreun suflet. Asta daca nu cumva sfrijitele pisici vagaboande si cainii cu infatisare rautacioasa aveau suflete, caz in care trecusera pe langa multe suflete.
Pe masura ce grupul lui Radu se indeparta de periferie, lucrurile incepura sa se indrepte usor. Mai multe dintre case pareau locuite. Cateva dughene ale vanzatorilor ambulanti se iveau pe neasteptate ici si colo, oamenii lipsiti de entuziasm cerand cate ceva negustorilor in timp ce treceau prin dreptul lor. Femeile se miscau grabite pe strazi, tarand copii dupa ele si aruncand priviri furise spre procesiunea lor.
Radu se asteptase la mai multi osteni care sa patruleze, mai ales daca zvonul despre razboi ajunsese deja in oras, insa nu vazura pe niciunul in afara de strajerii de la porti.
Si nu vazuse nimic din asa-zisa bogatie legendara a Constantinopolului. Stiuse dintotdeauna, in mod rational, ca strazile nu erau pavate cu aur, insa se asteptase la ceva mai mult. Pana si Targoviste stralucea mai luminos decat asta.
In cele din urma, ajunsera intr-un cartier care li se infatisa mai plin de viata. Se oprira dintr-odata cand un preot le taie calea, leganand o cadelnita si lasand in urma lui dare de fum placut mirositor. Preotul canta tulburator in greceste. Indaratul lui era o parada de oameni. Dura mai multe minute pana cand cetatenii, straniu de tacuti, in afara de preotul care canta, trecura in sfarsit si le lasara calea libera. ”