Experta in istoria ceaiului, Wang Xufeng invita cititorul intr-o captivanta calatorie de suflet in istoria celei mai iubite bauturi din lume. Autoarea impleteste iscusit mituri, legende, traditii, povesti de dragoste, dar si episoade pline de cruzime cu informatii privind soiurile de ceai, metodele de cules si procesare, ustensilele si vasele folosite la prepararea savuroasei licori. De asemenea, Wang Xufeng dedica randuri pline de caldura si sensibilitate marilor personalitati care au schimbat pentru totdeauna destinul plantei cu frunze vesnic verzi sI stralucitoare. Legendarul Shen nong, maestrul Lu Yu, supranumit inteleptul ceaiului, pictorul Yan Liben, carturarul roman Nicolae Milescu Spatarul, printesa portugheza Ecaterina de Braganza, imparatul Zhao Ji, poetul Su Dongpo sunt doar cativa dintre cei carora ceaiul le datoreaza astazi celebritatea. Bogata in informatii inedite si minunat ilustrata, lucrarea este ghidul ideal pentru toti cei care indragesc ceaiul si doresc sa afle mai multe despre fascinanta sa istorie.
Fragment din cartea „Povestea ceaiului” de Wang Xufeng:
„Cand a inceput, de fapt, omenirea sa bea ceai cu adevarat? Licoarea a devenit populara intre anii 770 i.H. si 220 d.H., o perioada ce cuprinde dinastiile Primaverii si a Toamnei, perioada Regatelor combatante, iar, mai apoi, dinastiile Qin si Han. In cei aproape 1000 de ani, privind din perspectiva sistemului politic, China a trecut de la sclavagism la feudalism, iar din perspectiva culturala, de la perioada celor 100 de scoli de gandire” care isi disputau suprematia la venerarea confucianismului si respingerea celorlalte invataturi. In acest rastimp, dinastiile s-au succedat, au fost in ascensiune si au decazut, in tara au avut loc rascoale violente, iar oamenii de rand nu stiau ce le va aduce ziua de maine. In randul celor care duceau o viata degradanta au avut loc numeroase revolutii spirituale. Oamenii au descoperit ca nu doar alcoolul alunga tristetile, iar ceaiul, ca bautura, a patruns pe nesimtite in societatea acelor vremuri. Momentul reprezinta inceputul prosperitatii producatorilor de ceai si al unei culturi chineze a amintitei licori. Inca din faza sa initiala, miraculoasa bautura verde, ceaiul, a cucerit cel mai inalt punct al spiritualitatii omenirii.
In perioada dinastiilor Primaverii Toamnei, cuvantul ceai” apare in Clasica poemelor de sapte ori, insa cu sensuri diferite. Acesta poate fi inteles drept „frunza de laptuca”, „stuf” sau „ceai”. In poemul „Vantul vailor”, din colectia Cantece populare din regatul Bei, exista un vers bine-cunoscut, „Cine a zis ca pelinul e amar, cand el e dulce ca traista-ciobanului?”, utilizat des pentru a descrie ceaiul, insa acest „pelin” nu este neaparat ceai. In Antichitate, hrana oamenilor era formata in principal din frunzele arborilor, ierburi si fructe salbatice. De asemenea, se practica o forma primitiva de vanatoare pentru procurarea carnii. Este foarte probabil ca si mugurasii fragezi din arborele de ceai sa fi devenit pe nesimtite una dintre principalele surse de hrana a oamenilor.”
Fragment din cartea „Povestea ceaiului” de Wang Xufeng:
„Cand a inceput, de fapt, omenirea sa bea ceai cu adevarat? Licoarea a devenit populara intre anii 770 i.H. si 220 d.H., o perioada ce cuprinde dinastiile Primaverii si a Toamnei, perioada Regatelor combatante, iar, mai apoi, dinastiile Qin si Han. In cei aproape 1000 de ani, privind din perspectiva sistemului politic, China a trecut de la sclavagism la feudalism, iar din perspectiva culturala, de la perioada celor 100 de scoli de gandire” care isi disputau suprematia la venerarea confucianismului si respingerea celorlalte invataturi. In acest rastimp, dinastiile s-au succedat, au fost in ascensiune si au decazut, in tara au avut loc rascoale violente, iar oamenii de rand nu stiau ce le va aduce ziua de maine. In randul celor care duceau o viata degradanta au avut loc numeroase revolutii spirituale. Oamenii au descoperit ca nu doar alcoolul alunga tristetile, iar ceaiul, ca bautura, a patruns pe nesimtite in societatea acelor vremuri. Momentul reprezinta inceputul prosperitatii producatorilor de ceai si al unei culturi chineze a amintitei licori. Inca din faza sa initiala, miraculoasa bautura verde, ceaiul, a cucerit cel mai inalt punct al spiritualitatii omenirii.
In perioada dinastiilor Primaverii Toamnei, cuvantul ceai” apare in Clasica poemelor de sapte ori, insa cu sensuri diferite. Acesta poate fi inteles drept „frunza de laptuca”, „stuf” sau „ceai”. In poemul „Vantul vailor”, din colectia Cantece populare din regatul Bei, exista un vers bine-cunoscut, „Cine a zis ca pelinul e amar, cand el e dulce ca traista-ciobanului?”, utilizat des pentru a descrie ceaiul, insa acest „pelin” nu este neaparat ceai. In Antichitate, hrana oamenilor era formata in principal din frunzele arborilor, ierburi si fructe salbatice. De asemenea, se practica o forma primitiva de vanatoare pentru procurarea carnii. Este foarte probabil ca si mugurasii fragezi din arborele de ceai sa fi devenit pe nesimtite una dintre principalele surse de hrana a oamenilor.”
Codul cartii: COR978-606-793-372-7
