Incognito. Vietile secrete ale creierului

Fragment din cartea „Incognito. Vietile secrete ale creierului” de David Eagleman:

„In conceptia obisnuita asupra perceptiei, datele din intregul aparat senzorial se varsa in creier, isi croiesc drum si urca in ierarhia senzoriala , facandu-se vazute, auzite, mirosite, gustate, pipaite — percepute. Insa o analiza mai atenta a datelor ne sugereaza ca acest lucru este incorect. Creierul este pe buna dreptate vazut ca un sistem in mare parte inchis ce functioneaza cu activitatea generata intern de el insusi. Deja avem multe exemple de activitati de acest gen: respiratia, digestia si mersul sunt controlate de generatori de activitate autonomi din trunchiul cerebral si maduva spinarii. In timpul somnului cu vise, creierul este izolat de stimulii normali, prin urmare activarea interna este singura sursa de stimulare corticala. In starea de veghe, activitatea interna sta la baza imaginatiei si a halucinatiilor. 

Un aspect mai surprinzator al acestui cadru este faptul ca datele interne nu sunt generate de datele senzoriale externe, ci doar ajustate de ele. In 1911, alpinistul si neurofiziologul Thomas Graham Browni a demonstrat ca programul pentru miscarea muschilor pentru mers este incorporat in masinaria maduvei spinarii. El a taiat nervii senzoriali din picioarele unei pisici si a aratat ca pisica putea sa mearga pe o pista de alergare foarte bine. Asta indica faptul ca programul pentru mers era generat intern in maduva spinarii si ca feedbackul senzorial din picioare era folosit doar pentru ajustarea programului — atunci cand, sa zicem, pisica pasea pe o suprafata alunecoasa si trebuia sa stea drept in picioare. 

Secretul profund al creierului este ca nu doar maduva spinarii, ci tot sistemul nervos central functioneaza in acest mod: activitatea generata intern este ajustata de stimulii senzoriali. Din aceasta perspectiva, diferenta intre starea de veghe si cea de somn consta doar in faptul ca datele care parvin de la ochi ancoreaza perceptia. Vederea prin somn (visarea) este perceptia care nu se leaga de nimic din lumea reala; perceptia treaza este ca visarea, doar cu putin mai mult angajament fata de ce se afla inaintea noastra. Alte exemple de perceptie neancorata se gasesc in cazul prizonierilor incarcerati intr-un intuneric total sau la oamenii din incaperile de anulare a perceptiei. Ambele situatii conduc rapid la halucinatii. 

O pondere de zece la suta dintre oamenii care sufera de afectiuni ale ochilor si de pierderea vederii au halucinatii vizuale. In afectiunea bizara cunoscuta cu denumirea de sindromul Charles Bonnet, persoanele care sunt in curs de a-si pierde simtul vazului incep sa aiba vedenii — flori, pasari, oameni, cladiri — despre care stiu ca nu sunt reale. Bonnet, un filozof elvetian de prin secolul al XVIII-lea, a descris cel dintai fenomenul cand a observat ca tatal sau, care urma sa-si piarda vederea din cauza cataractei, incerca sa interactioneze cu obiecte si animale invizibile. 

Desi apare in literatura de secole, sindromul este subdiagnosticat din doua motive. In primul rand, multi doctori nu-l cunosc si ii atribuie simptomele dementei. In al doilea rand, oamenii care au asemenea halucinatii sunt tulburati cand afla ca, in parte cel putin, cadrul lor vizual este o nascocire a propriului creier. Conform mai multor sondaje, majoritatea nu mentioneaza niciodata halucinatiile pe care le au de frica sa nu fie diagnosticati cu boli mintale.”