Anotimpuri care nu se repeta

Intamplari de familie si secvente din viata, despartiri, vise, regrete si supravietuiri se oglindesc in povestirile cuprinse in acest volum.
Seara de dinaintea emigrarii unei familii in Israel, povesti de cazarma, accidentul de la Cernobil, un raport de garda in decembrie ’89, o intalnire ratata cu fostii colegi de facultate, un tata care fuge de langa fiul sau – acestea sunt doar cateva dintre scenele care i se vor derula prin fata cititorului cand va deschide cartea lui Ion Plesa.
Ion Plesa are toate avantajele unui debut tarziu: si-a delimitat clar universul, pe care il exploreaza intr-un stil personal, as zice chiar inimitabil. Prozele sale au un aer comun, parte si datorita temei predilecte a timpului, cu trecerile si pierderile sale, parte si scriiturii, uneori de o rara frumusete, blend de stranietate si nostalgie, de introspectie si teatral, de lirism vag si umor fin. Ion Plesa are un simt aparte pentru descrierile unor spatii invaluite intr-o obscuritate blanda si pentru surprinderea senzatiilor intr-o lentoare muzicala, ceea ce il face un neasteptat blecherian. Prozele sale de familie si de atmosfera evoca scene si voci trecute, imagini si amintiri in sepia ca niste fotografii vechi in care inca se manifesta viata. Cartea sa este un minunat album de snap-uri narative. – Marius Chivu
Fragment din volumul de povestiri „Anotimpuri care nu se repeta”, de Ion Plesa
„Fratele meu
Locul tau in inimile parintilor a fost deja ocupat, de la inceput. Nu exista dezamagire mai mare decat sa constati ca viata incepe cu o nedreptate. Nimeni nu iti explica de ce se intampla asa. Ai vrea sa crezi ca iubirea ramane aceeasi chiar si dupa ce a fost impartita. Nu s-a furat nimic, nu e pierduta substanta pretioasa, insa golul care s-a deschis in tine nu poate fi acoperit cu nu stiu ce explicatii. Unic nu ai cum sa mai fii, nu ai parte de toata atentia si nu ai fost intrebat daca vrei sa cedezi, fie si un centimetru din ce ti se cuvine. Argumentele rationale sunt jignitoare cand alternativa e sa renunti. Banuieste vreun semen de-al tau ce furtuni de ganduri te schimba cand esti tradat tocmai de cei care te-au adus la lumina?
Probabil aceasta judecata sau ceva similar se petrecuse si in sufletul fratelui meu. Fiind descendentul de sex masculin, cel care perpetueaza memoria familiei, fusese indragit de la nastere de noi toti, dar acest fapt nu fusese indeajuns pentru el. Cineva se nascuse inaintea lui si luase caimacul, beneficiase de intreaga dragoste a parintilor cand acestia fusesera mai tineri, mai frumosi si mai buni, iar lui ii ramasesera resturile iubirii, aurul prostului. Ce poti sa dobandesti cu atat, cand cineva a furat startul, cred ca si-a zis.
Eu, desi eram mai mare decat el cu trei ani, nu invatasem inca sa interpretez corect purtarea celor din jur, ma asemanam unui scarabeu care inainteaza pe o craca indoita, fara sa stie ca aceasta se poate rupe cand te astepti mai putin. Asta nu ma impiedica sa-mi ocrotesc cu toata blandetea fratiorul, mai presus de vreun rationament. Aveam rabdare cu el, nu ma suparam daca plangea fara oprire, ii pregateam mancarea si ii spalam lucrusoarele. Fetele isi gasesc o alinare in aceste activitati. Imi spuneam: cum sa nu il ingrijesc, noi suntem de acelasi sange, crestem unul cu celalalt, impreuna, apartenenta aceasta nu se va risipi orice s-ar intampla mai departe cu noi.
Pista era de mic un copil nazdravan, ca toti baietii, ii placea desfaca obiectele, sa descopere din ce sunt facute si sa vada ce se ascunde in interiorul lor, avand acea curiozitate care mie imi ramasese straina. Pe masura ce crestea, povestile de care imi amintesc au inceput sa se amestece, sa capete alta turnura, nu stiam daca este o intamplare sau un act premeditat cand gaseam florile din vaza cu petalele rupte sau cand rotile bicicietei se dezumflau neasteptat de repede, ajutate de un cui infipt cu grija in cauciuc. Presimteam privirea si strambaturile fratiorului meu daca ma intorceam cu spatele, aflasem ca se grabeste sa ma parasca imediat ce fac o greseala. ”