Daca psihoterapia ne da sansa unei „existente examinate”, atunci volumul autobiografic – Calatoria catre sine – al lui Yrvin D. Yalom ne ofera ceva in plus. Imaginea de cealalta parte a oglinzii, parcursul psihoterapeutului, cu incercarile, cu punctele de cotitura, iubirile si indoielile, dar si momentele de „Evrika!”. Yalom se dezvaluie cititorului prin acest demers introspectiv curajos si profund umanist: psihiatrul, asemeni tuturor, traverseaza aceleasi distante in drumul catre sine.
Sunt un incepator al varstei de optzeci si cinci de ani. Uneori accept ideea ca batranetea ar trebui sa fie un timp de odihna, liniste si reflectare impacata. Totodata, stiu ca inca mai exista sentimente turbulente din tineretea mea care continua sa ameninte ca vor iesi la suprafata imediat ce incetinesc ritmul. Am citat mai devreme cuvintele lui Dickens: „Intrucat, apropiindu-ma de-acum tot mai mult de sfarsit, ma deplasez intr-un cerc tot mai aproape de inceput.” Sunt cuvinte care ma bantuie. Simt tot mai mult fortele care ma trag inapoi spre inceputurile mele. – Irvin D. Yalom
Irvin D. Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford si practica psihiatria in San Francisco si Palo Alto. Impreuna cu sotia sa, Marilyn, are patru copii si sapte nepoti. Locuieste in Palo Alto, California.
Fragment din volumul „Calatoria catre sine. Memoriile unui psihiatru” de Irvin Yalom:
„Ma misca cu deosebire ultimul sfat al catii, „Pretuiti privilegiile meseriei” – sunt intrebat adesea de ce continui practica si azi, la optzeci si cinci de ani. Sfatul numarul opt-zeci si cinci (din pura coincidenta, este totalul anilor mei) debuteaza cu o afirmatie simpla: munca cu pacientii imi imbogateste viata cu sens. Rar mi se intampla sa intalnesc un terapeut care sa se planga de absenta unui sens al vietii. Traim vieti de dedicare, cu privirea atenta la nevoile celorlalti. Ne satisface deopotriva sa stim ca ii ajutam pe pacienti sa se schimbe, dar si sa stim ca schimbarea lor va ajunge si la ceilalti.
Suntem privilegiati si prin rolul nostru de ocrotitori de secrete. Pacientii fac zilnic gestul nobil al impartasirii secretelor lor, adesea nemarturisite nimanui altcuiva. Secretele fac lumina in spatele scenei pe care se desfasoara conditia umana, dincolo de dansurile sociale, jocurile de rol, bravada si posturile specifice acesteia. Incredintarea unor asemenea secrete este un privilegiu cunoscut de putini. Unele ma apasa atat de intens, ca fug acasa sa-mi strang sotia in brate si sa ma bucur de binecuvantarile unei vieti fericite.
Mai mult decat atat, munca noastra ne ofera oportunitatea de a transcende limitele identitatii personale pentru a vizualiza adevarul si tragedia conditiei umane. Si inca multe altele. Ajungem exploratorii celei mai nobile misiuni – dezvoltarea si conservarea mintii umane. Savuram placerea descoperirii mana in mana cu pacientii nostri – experienta „aha” care se produce in clipa in care fragmente ideatice disparate se coaguleaza discret intr-un tot coerent. Uneori ma simt ca un ghid care-i conduce pe ceilalti prin camerele caselor lor. Ce minunat este sa-i vezi deschizand usi pe care nu au mai intrat vreodata, spre zone pline de fragmente frumoase si creative ale fiintei lor.
Am participat de curand la predica de Craciun tinuta de reverendul Jane Shaw la capela Stanford, in care aceasta sublinia importanta iubirii si compasiunii. M-a miscat indemnul ei de a pune aceste sentimente in practica mai des. Gesturile de grija si generozitate pot imbogati orice mediu cu care intram in contact.”
Codul cartii: VEL978-606-9800-18-8
