In volumul de fata Fromm dezvolta ideile sale despre iubirea de viata si iubirea de moarte, face diferenta intre diferite feluri de agresivitate aflate direct sau indirect in serviciul vietii si formele maligne ale distructivitatii, descriind doua tipuri de personalitate: biofilul si necrofilul. Pe baza experientei sale clinice si a cercetarii proceselor sociale, el arata ca iubirea de viata, independenta si depasirea narcisismului formeaza un „sindrom de crestere”, opus „sindromului de descompunere”, format de iubirea de moarte, simbioza incestuoasa si narcisismul malign. Omul are libertatea de a alege intre bine si rau, dar alegerile au si consecinte – cu cat face mai multe alegeri in detrimentul vietii, cu atat mai greu ii este sa evite impietrirea sufletului. Salvarea nu poate veni decat alegand sa iubeasca viata – sa fie miscat de durerea altei fiinte umane, de privirea prietenoasa a altei persoane, de cantecul unei pasari, de verdele ierbii.
Erich Fromm (19001980), sociolog si psihanalist, s-a format in cadrul Scolii de la Frankfurt, pentru ca in 1933 sa emigreze in SUA.
Cea mai importanta conditie pentru dezvoltarea iubirii de viata la copil este ca acesta sa fie inconjurat de oameni care iubesc viata. Iubirea de viata este la fel de contagioasa precum iubirea de moarte. Aceasta este comunicata fara cuvinte, explicatii si, cu certitudine, fara prelegeri despre cum ar trebui sa iubim viata. Este exprimata mai mult prin gesturi decat prin idei, mai mult prin tonul vocii decat prin cuvinte. Poate fi observata in intreaga atmosfera pe care o suscita un om sau un grup, mai degraba decat prin regulile si principiile explicite conform carora isi organizeaza acesta viata. – Autorul
Influenta unor oameni ca Hitler sau ca Stalin consta exact in capacitatea si placerea nelimitate ale acestora de a ucide. Pentru acest fapt, au fost iubiti de necrofili. Dintre ceilalti, multora le era teama de ei si preferau sa ii admire, mai degraba decat sa-si constientizeze teama; multi altii nu percepeau aspectul necrofil al acestor conducatori si vedeau in ei fauritorii, salvatorii, tatii cei buni. Daca acesti conducatori necrofili nu s-ar fi prefacut in fauritori si protectori, numarul de oameni pe care i-ar fi atras nu ar fi avut cum sa fie unul suficient pentru a-i ajuta sa preia puterea, iar numarul celor carora le-ar fi repugnat ar fi condus probabil, curand, la caderea lor. – Autorul
Cuprins:
Cuvant-inainte
I. Omul-lup sau oaie?
II. Diferite forme de violenta
III. Iubirea de moarte si iubirea de viata
IV. Narcisismul individual si narcisismul social
V. Legaturile incestuoase
VI. Libertatea, determinismul, alternativismul
Traducere din limba engleza de Lauta Netea.
Fragment din volumul „Sufletul omului” de Erich Fromm:
„Una dintre cele mai rodnice si mai rasunatoare dintre descoperirile lui Freud este conceptul de narcisism. Freud insusi il considera a fi unul dintre cele mai importante elemente ale teoriei sale si l-a utilizat pentru intelegerea unor fenomene extrem de diverse, precum psihoza („nevroza narcisica”), iubirea, angoasa de castrare, gelozia, sadismul, cat si pentru intelegere fenomenelor de masa, precum disponibilitatea claselor suprimate de a fi loiale conducatorilor acestora. In acest capitol, doresc sa continui de-a lungul liniei de gandire freudiene si sa examinez rolul narcisismului in intelegerea nationalismului, a urii xenofobe si a motivatiilor psihologice din spatele distructivitatii si razboiului.
Doresc sa mentionez in trecere faptul ca acestui concept al narcisismului nu i s-a acordat aproape nici o atentie in scrierile lui Jung si Adler si, de asemenea, i s-a acordat mai putina atentie decat ar fi meritat in cele ale lui Horney. Chiar si in cadrul teoriei si terapiei freudiene, conceptul de narcisism a ramas foarte limitat la narcisismul bebelusului si la cel al pacientului psihotic. Faptul ca rodnicia conceptului nu a fost indeajuns de apreciata se datoreaza probabil faptului ca Freud a insistat sa circumscrie conceptul teoriei sale asupra libidoului.
Freud a inceput de la preocuparea sa pentru intelegerea schizofreniei in termenii teoriei libidoului. De vreme ce pacientul schizofrenic nu pare sa aiba o o relatie libidinala cu obiectele (nici in realitate si nici in fantasma), Freud a ajuns la intrebarea: „Care este, in cazul schizofreniei, destinul libidoului sustras obiectelor?” Raspunsul sau este: „Libidoul sustras lumii exterioare a fost directionat spre Eu, in asa fel incat a luat nastere un comportament care poate fi numit narcisism”. Freud a presupus ca libidoul este initial intru totul inmagazinat in Eu, precum intr-un „mare rezervor”, iar apoi se directioneaza catre obiecte, dar se sustrage cu usurinta acestora, pentru a se intoarce la Eu. Aceasta perspectiva s-a schimbat in 1922, cand Freud a scris ca Se-ul „trebuie recunoscut ca marele rezervor al libidoului”, desi nu pare niciodata sa fi abandonat complet viziunea anterioara.
Cu toate acestea, intrebarea teoretica daca libidoul porneste initial din Eu sau din Se nu detine o importanta substantiala pentru semnificatia conceptului insusi.”
Codul cartii: TRE978-606-40-0271-6
