Presedinte al Academiei Vinului din Franta si presedinte al Societatii de Geografie, Jean-Robert Pitte este specialist in geografie culturala. De la Istoria peisajului francez (1983) pana la Bordeaux-Bourgogne. Pasiunile rivale (2007), el realizeaza de treizeci de ani o ampla cercetare asupra geografiei gastronomiei si vinului.
F O R M A S I P O V E S T E , C R E A T I E , P A S I U N E ,
L U X S I R A F I N A M E N T , O D E L I C A T A I S T O R I E
A A R T E I P A S T R A T O A R E D E E L I X I R
Sticla de vin. Peste Marea Manecii, in forma de ceapa, de para, apoi cilindrica si cu umeri drepti. In Franta, mai degraba ovoida, cu umeri inclinati, atat in Champagne, cat si in Burgundia sau la Bordeaux unde, din secolul al XIX-lea, s-au impus tot formele cilindrice cu umeri drepti. Dar creatorii au mers mai departe cu imaginatia: fluierul renan, sticla imbracata in paie din Toscana, bocksbeutel-ul in forma de tartacuta din Franconia, sticla clavelin din Jura, butelia mica de Tokaji cu gatul alungit sau constantia din Africa de Sud.
Fara inventarea sticlei, niciodata vinurile nu s-ar fi putut invechi ferite de aer si de lumina si niciodata personalitatea regiunilor si a anului de productie nu s-ar fi putut manifesta cu atata stralucire.
Revolutia dateaza din secolul I d. Hr., cand s-a inventat in sticlarie teava de suflat. La inceputul secolului al XVII-lea, productiile europene, prea fragile, nu puteau servi pentru transportul lichidelor la distante mari. Atunci Anglia, o tara importatoare, a conceput butelia de sticla groasa si neagra, lucrata intr-un cuptor incalzit cu carbuni. Tot englezii au descoperit in Portugalia virtutile plutei, care permite inchiderea ermetica, astfel incat sa le poti incredinta sticlelor si cel mai pretentios vin, sa le poti culca, transporta si pastra peste secole. Si nu dupa mult timp au inventat si sampania, pe care francezii o vor produce abia incepand cu perioada Regentei.
F O R M A S I P O V E S T E , C R E A T I E , P A S I U N E ,
L U X S I R A F I N A M E N T , O D E L I C A T A I S T O R I E
A A R T E I P A S T R A T O A R E D E E L I X I R
Sticla de vin. Peste Marea Manecii, in forma de ceapa, de para, apoi cilindrica si cu umeri drepti. In Franta, mai degraba ovoida, cu umeri inclinati, atat in Champagne, cat si in Burgundia sau la Bordeaux unde, din secolul al XIX-lea, s-au impus tot formele cilindrice cu umeri drepti. Dar creatorii au mers mai departe cu imaginatia: fluierul renan, sticla imbracata in paie din Toscana, bocksbeutel-ul in forma de tartacuta din Franconia, sticla clavelin din Jura, butelia mica de Tokaji cu gatul alungit sau constantia din Africa de Sud.
Fara inventarea sticlei, niciodata vinurile nu s-ar fi putut invechi ferite de aer si de lumina si niciodata personalitatea regiunilor si a anului de productie nu s-ar fi putut manifesta cu atata stralucire.
Revolutia dateaza din secolul I d. Hr., cand s-a inventat in sticlarie teava de suflat. La inceputul secolului al XVII-lea, productiile europene, prea fragile, nu puteau servi pentru transportul lichidelor la distante mari. Atunci Anglia, o tara importatoare, a conceput butelia de sticla groasa si neagra, lucrata intr-un cuptor incalzit cu carbuni. Tot englezii au descoperit in Portugalia virtutile plutei, care permite inchiderea ermetica, astfel incat sa le poti incredinta sticlelor si cel mai pretentios vin, sa le poti culca, transporta si pastra peste secole. Si nu dupa mult timp au inventat si sampania, pe care francezii o vor produce abia incepand cu perioada Regentei.
Fragment din cartea „Istoria sticlei de vin” de Jean-Robert Pitte:
„BUTOAIELE
Desi bine gandita si perfectionata, teracota este un material greu si fragil, imposibil de stocat, deci incomod pentru transportul terestru si pentru depozitare. Este surprinzator sa-i vedem astazi pe unii viticultori, in special pe cei mediteraneeni si pe cei mai putini sensibili la moda new age, ca revin la realizarea vinului in cuve ovoidale de teracota sau de beton, respectiv de otel, care, potrivit lor si enologilor care ii consiliaza, ar ajuta mai mult la obtinerea de vin de calitate, datorita curentilor spontani din interiorul lichidului, care pun in miscare drojdiile. De ce nu? Totusi aceasta practica nu este posibila decat cu conditia sa dispui de pivnite mari si sa stochezi vinul in sticle pe proprietate, caci el se transporta in cutii sau navete de sase sau douasprezece sticle, nu in cuvele netransportabile. Dolia si amforele au fost folosite mult timp in lumea bizantina si sunt in uz chiar si astazi, in Caucaz. Echivalentul lor modern e reprezentat de cuvele cu capacitate mare pana la mai multe sute de hectolitri din beton, otel sau plastic, uneori din lemn, aflate pe domenii celebre, cu podgorii vechi. In general, ele sunt folosite pentru vinificare, pentru asamblare si stocare temporara, elaborarea realizandu-se in butoaie mici, in regiunile in care se obisnuieste ca vinul sa fie lasat sa se invecheasca un an sau doi inainte de imbuteliere.
Dogaria este o tehnica foarte veche si foarte raspandita in intreaga lume, care permite obtinerea de recipiente de diverse forme, din doage circulare din lemn flexibil, iar mai tarziu din metal, recipiente concepute sa stocheze seminte, apa, lapte (recipient de muls, putina, forma pentru branza) etc. Ea este in continuare foarte raspandita, chiar daca astazi se distinge ca o metoda artizanala legata de turism si practicata in Jura, in Alpii elvetieni, bavarezi sau austrieci, precum si in intreaga Europa Centrala si in lumea slava. Exista numeroase forme ale ei si in alte parti ale lumii, unde se folosesc toate tipurile de lemn. Japonia, de exemplu, a perfectionat aceasta tehnica in legatura cu termalismul (butoaie existente in hoteluri, ryokan, in care se fac de bai fierbinti, onsen) sau cu productia de sake.
Butoaiele din lemn cu doage de lemn sau de metal (bronz sau fier) apar de foarte timpuriu si coexista cu teracota. Cele mai vechi reprezentari ale lor ar fi etrusce si ar data din secolul al VII-lea sau al VI-lea dinaintea erei noastre, chiar daca adesea inventarea acestei tehnici le este atribuita galilor. Este posibil ca ea sa fi aparut simultan in mai multe locuri, insa s-a raspandit in imperiu din Galia romana. Galii au folosit butoaiele initial pentru bere, inainte de a face o pasiune pentru vin. Extinderea comertului fluvial (pe Ron, pe Rin, pe Dunare) si stationarea a numeroase trupe pe limes au antrenat un important curent comercial al vinului din sud catre nord. De altfel, in puturile sapate din taberele romane au fost gasite adesea resturi de butoaie, ceea ce evident falsifica interpretarea geografiei acestora.”
Codul cartii: BAR978-606-8564-83-8
