Arta de a vinde arta

     Fragment din volumul „Arta de a vinde arta” de S.N. Behrman:
    “Intrepatrunderea dintre personalitatile lui Berenson si Duveen, o intrepatrundere pentru care erau responsabile realitatile concrete ale existentei, era ciudata. Duveen, indraznet, impulsiv si cu spirit de lider, era capetenia unei nave care ducea, ca unic pasager, in cabina lui solitara, unul dintre cei mai civilizati si sensibili oameni din lume. Duveen, care nu putea suporta ideea ca detinea doar o parte din ceva, il considera pe Berenson proprietatea lui, ultimul lucru din lume pe care istoricul l-ar fi vrut. Cand, uneori, Berenson autentifica un tablou pentru un negustor rival, Duveen se simtea tradat. Duveen le spusese si lui Mellon, si lui Kress, si lui Frick, si lui Bache, si lui Altman, si lui Joseph E. Widener, si lui H.E. Huntington: „Sa nu cumparati niciodata un tablou italian fara aprobarea lui Berenson! Niciodata!” Astfel lasa sa se inteleaga ca o asemenea strategie avea sa protejeze cumparatorul unui tablou italian de oricine din lume — inclusiv de sine insusi. Pentru Duveen, afacerea era profitabila, caci el detinea aproape monopolul asupra tablourilor realizate de Vechii Maestri si credea ca se situa pe aceeasi pozitie si in privinta lui Berenson. Istoricul ajunsese marca distinctiva a lui negustorului, care, pe masura ce succesul ii crestea, devenea tot mai totalitar. Era convins ca o capodopera trebuie vanduta doar prin intermediul sau, ca orice rival era un braconier pe rezervatia lui speciala. Berenson incerca sa-l lamureasca insa ca, in cazul in care alti profesionisti ar cumpara si ar vinde tablouri de valoare, ei l-ar ajuta pana la urma, deoarece ar extinde piata. Insistentele erau insa fara sens. Duveen vedea in continuare gestul lui Berenson de a autentifica si bunurile altor negustori ca o incalcare a contractului, desi intre ei nu existase niciodata vreun contract.
    Pe Duveen il nelinistea totusi alta chestiune. A descoperit ca Berenson este la fel de circumspect cu privire la exprimarea unei opinii ca si clientii lui americani, cand se punea problema cheltuirii banilor. Negustorul se baza pe fler, iar Berenson, pe stiinta si pe ceea ce numea „simtul probabilitatii anterioare”. ”