Carmilla si alte nuvele

    Carmilla, publicata in 1872, este probabil cea mai cunoscuta nuvela a scriitorului Joseph Sheridan Le Fanu. Se pare ca aceasta a reprezentat o sursa de inspiratie pentru celebrul roman al lui Bram Stocker, Dracula. Nuvela prezinta povestea unei tinere englezoaice care locuieste cu tatal ei intr-un vechi palat din Stiria, regiune situata in sud-estul Austriei, si care ajunge sub influenta Carmillei, o femeie vampir atrasa de fiinte de acelasi sex cu ea. Vampirul, in viziunea lui La Fanu este o fiinta sociala, putin excentrica, situata intre viata si moarte, care nu este nici rea, dar nici buna, ci se comporta confom instinctului sau de pradator.

    Fragment din nuvela “Carmilla” de Joseph Sheridan Le Fanu:
    “IV. OBICEIURILE EI — O PLIMBARE
    V-am spus ca eram incantata de ea in anumite privinte. Existau insa si unele care nu-mi placeau atat de mult.
    Era mai inalta decat media. O sa incep s-o descriu. Era subtire si nemaipomenit de gratioasa. In afara de faptul ca miscarile sale erau molatice – chiar foarte molatice nimic din infatisarea ei nu arata c-ar fi bolnavicioasa. Avea culoare in obraji si tenul stralucitor; trasaturile erau delicate si minunat modelate; ochii ei, mari, negri, luminosi; parul era de-a dreptul splendid, n-am mai vazut niciodata un par atat de des si de lung cand si-l lasa liber peste umeri; i-l luam adesea in palme si radeam, minunandu-ma de greutatea lui. Era nemaipomenit de matasos si subtire, castaniu inchis la culoare, cu reflexe aurii. Atunci cand, in camera ei, se tolanea in fotoliu, vorbind cu glasul ei dulce si suav, imi placea sa i-l despletesc, sa-l las sa se reverse cu propria greutate, sa-l adun in maini si sa-l impletesc, sa-l rasfir si sa ma joc cu el. Cerule! Daca as fi stiut!
    Am spus ca erau unele lucruri care nu-mi placeau. Am povestit ca increderea ei ma castigase din prima noapte in care o vazusem; dar am descoperit ca despre ea insasi, despre mama ei, despre trecutul ei, despre tot ce avea legatura cu viata, planurile si oamenii din viata ei pastra o rezerva mereu alerta. Foarte probabil ca nu eram rezonabila si ca greseam; as indrazni sa spun ca s-ar fi cuvenit sa respect injonctiunea solemna facuta asupra tatalui meu de impunatoarea lady in catifea neagra. Insa curiozitatea este o patima greu de tinut in frau si lipsita de scrupule, si nicio fata n-ar fi putut indura, cu rabdare, ca a ei sa-i fie dejucata de o alta fata. Ce rau i-ar fi putut face cuiva daca mi-ar fi spus ceea ce doream cu atata ardoare sa stiu? Oare n-avea incredere in bunul meu simt sau in cuvantul meu de onoare? De ce nu ma credea cand o asiguram, cu atata solemnitate, ca n-o sa divulg nicio silaba din ce mi-ar fi spus niciunui suflet de pe lumea asta?”