Ganditori ortodocsi moderni

    Volumul a fost alcatuit de un convertit la Ortodoxie, care traieste in diaspora, fiind scris chiar din aceasta perspectiva. Un element decisiv al perceptiei asupra teologiei ortodoxe in spatiul diasporei din Vest (in Europa Occidentala si America) a fost exilarea membrilor intelighentiei ruse, condamnati in anul 1922, printr-un decret emis de Lenin si Trotki, pentru faptul de a nu fi aratat simpatie cauzei bolsevice. Multi dintre acesti intelectuali au gravitat in jurul Parisului, acolo unde a fost infiintat un institut teologic, vestitul Institut St. Serge, in anul 1925, avandu-l decan pe economistul marxist, devenit teolog si preot, Parintele Serghei Bulgakov. Prezenta lor in Paris a adus teologia ortodoxa in atentia multor ganditori si teologi apuseni si a condus la un interes fara precedent – indeosebi in spatiile anglofone si francofone – fata de ceea ce a ajuns sa fie cunoscut ca Ortodoxia Rasariteana. Propria mea intalnire cu, iar ulterior imbratisare a Ortodoxiei isi are in mod cert antecedentul in prezenta emigrantilor rusi in Vest.
     Totusi o intelegere mai profunda a radacinilor intelectuale ale acestor ganditori emigranti dezvaluie o poveste ce poate fi urmarita in istorie pana in secolul al XIX-lea, cu a sa miscare slavofila, si mai departe pana la publicarea in Venetia, in anul 1782, a unei antologii de texte bizantine ascetice si mistice, cunoscuta sub numele de Filocalia, editata de Sfantul Nicodim Aghioritul si de Sfantul Macarie al Corintului.
    Fragment din volumul „Ganditori ortodocsi moderni” de Andrew Louth:
    “Antipatia lui Schmemann fata de monahism reflecta, de asemenea, prejudecatile academice din Occident, cel putin din randul protestantilor, si este strans legata de respingerea pietatii misteriologice: Capitolul 3 din „Introducere in teologia liturgica” discuta despre ambele si, uneori, le trateaza impreuna, ca atunci cand spune ca „terminologia «misteriologica» a devenit un fel de limbaj comun pentru descrierea inceputurilor monahismului si in discursul despre calitatea sfintitoare a cultului”. Sora Vassa Larin are o buna prezentare a acestui aspect al lui Schmemann in numarul din St Vladimir’s Theological Quarterly la care am facut deja referire. Sora Vassa reuneste materiale din diferite parti ale operei lui Schmemann si prezinta o imagine completa a diferitelor moduri in care si-a exprimat aversiunea sa fata de monahism. Aceasta a fost, de exemplu, foarte mult legata de aversiunea sa fata de „spiritualitate”, pe care a interpretat-o ca o retragere din lumea reala intr-una individuala. Dupa cum afirma Sora Vassa, Schmemann a lasat putin loc pentru ceea ce ea numeste pocainta si misiune interioara, si sugereaza ca acest lucru se datoreaza faptului ca Schmemann „pur si simplu nu a fost tipul de persoana monahala”. Ea are, fara indoiala, dreptate. Exista, totusi, un numar de moduri in care ar putea fi explicata aceasta aversiune pentru monahism. Mai intai de toate, la modul general, asa cum am avut ocazia sa observam deja, emigratia rusa, cel putin cea care apartinea exarhatului pastorit de Mitropolitul Evloghie, pare sa fi avut probleme cu privire la monahism, probleme care se pare ca au fost mostenite de Biserica Ortodoxa a Americii. Am notat mai devreme lamentatiile Mitropolitului Evloghie, care spunea ca
    „monahismul ascetic, contemplativ…, adica monahismul in stare pura, nu a reusit sa fie receptat in emigratie. Spun acest lucru cu mare tristete, deoarece monahismul ascetic este floarea si ornamentul Bisericii, un semn al vitalitatii ei.”
    Atitudinea repulsiva a lui Schmemann fata de monahism pare sa fi caracterizat cel putin o parte a diasporei ruse. Dar aici este ceva mai mult. Schmemann este important pentru felul in care evlavia liturgica a ajuns sa fie inteleasa in lumea ortodoxa in secolul XX (am exprimat aceasta cu grija; nu sunt convins ca evlavia liturgica a fost ceva descoperit, sau chiar inventat, de catre rusii din emigratie; ea a fost insa ceva ce ei au subliniat).”