Romanul Potentialul erotic al sotiei mele a fost distins cu Premiul Roger Nimier in anul 2004 si a fost tradus in douazeci de limbi.
Pentru lumea de azi, avida de obiecte, de cat mai multe obiecte, pasiunea de colectionar a eroului lui Foenkinos este simptomatica. Trebuie sa acumulam pentru a avea cat de cat senzatia ca. traim. Iar patima are atata forta, incat sfarseste prin a transforma tot ce atinge, lucruri si oameni deopotriva. Autorul diseca aceasta obsesie devoratoare cu umorul sau fantasmagoric, punandu-ne in fata oglinda unei farse care ne deformeaza grotesc chipurile, redandu-ne totodata adevarul mai adanc, ascuns in cotidianul nostru searbad.
Potentialul erotic al sotiei mele este al treilea „delict” comis de acest romancier supradotat, autor de texte bizare si burlesti. Un text tot atat de singular pe cat ii este si titlul. Un roman abil, inteligent si amuzant. Pe scurt, potentialul comic al lui Foenkinos nu e o vorba-n vant; o carte plina de energie, cu o umbra de suprarealism si o certa profunzime. – Le Figaro
David Foenkinos este un estet al rasului. – L’Express
Potentialul erotic al sotiei mele este o farsa bine condusa, slujita, de un stil remarcabil. Foenkinos este el insusi un colectionar de vorbe de duh si reflectii catusi de putin comune. – Telerama
Cartea este mai intai de toate un imn inaltat femeii, cam straniu, ce-i drept. Brigitte e unica, iar pasiunea pentru un «obiect unic» ii permite lui Hector sa iasa, pentru prima oara, din spirala colectionarului. Dar ideea ca suntem intotdeauna un colectionar al celuilalt e o ipoteza cu-adevarat amuzanta. – David Foenkinos, interviu cu Frederic Grolleau
Fragment din romanul „Potentialul erotic al sotiei mele” de David Foenkinos
„Hector fusese intotdeauna un fiu bun (am vazut doar, iar unii au si apreciat-o, discretia evidenta cu care se sinucisese; era ceva elegant in maniera lui de a da de inteles ca se afla in Statele Unite). Era un fiu bun, preocupat sa-si vada parintii fericiti, sa-i legene in iluzia realizarii lui. In fata usii lor, Hector isi pregatea cu grija. zambetul. Avea cearcane in jurul ochilor. Cand deschise usa, mama nu-l vazu pe fiul ei asa cum era, ci asa cum il vazuse intotdeauna. Daca relatiile noastre de familie sunt filme vazute din randul intai (de unde nu vedem nimic), parintii lui Hector intrau de-a dreptul in ecran. Pornind de aici, am putea stabili o paralela intre nevoia de a colectiona si vointa de a te face remarcat in chip grosolan ca jinta schimbatoare (mai simplu spus, vie).
Pentru lumea de azi, avida de obiecte, de cat mai multe obiecte, pasiunea de colectionar a eroului lui Foenkinos este simptomatica. Trebuie sa acumulam pentru a avea cat de cat senzatia ca. traim. Iar patima are atata forta, incat sfarseste prin a transforma tot ce atinge, lucruri si oameni deopotriva. Autorul diseca aceasta obsesie devoratoare cu umorul sau fantasmagoric, punandu-ne in fata oglinda unei farse care ne deformeaza grotesc chipurile, redandu-ne totodata adevarul mai adanc, ascuns in cotidianul nostru searbad.
Potentialul erotic al sotiei mele este al treilea „delict” comis de acest romancier supradotat, autor de texte bizare si burlesti. Un text tot atat de singular pe cat ii este si titlul. Un roman abil, inteligent si amuzant. Pe scurt, potentialul comic al lui Foenkinos nu e o vorba-n vant; o carte plina de energie, cu o umbra de suprarealism si o certa profunzime. – Le Figaro
David Foenkinos este un estet al rasului. – L’Express
Potentialul erotic al sotiei mele este o farsa bine condusa, slujita, de un stil remarcabil. Foenkinos este el insusi un colectionar de vorbe de duh si reflectii catusi de putin comune. – Telerama
Cartea este mai intai de toate un imn inaltat femeii, cam straniu, ce-i drept. Brigitte e unica, iar pasiunea pentru un «obiect unic» ii permite lui Hector sa iasa, pentru prima oara, din spirala colectionarului. Dar ideea ca suntem intotdeauna un colectionar al celuilalt e o ipoteza cu-adevarat amuzanta. – David Foenkinos, interviu cu Frederic Grolleau
Fragment din romanul „Potentialul erotic al sotiei mele” de David Foenkinos
„Hector fusese intotdeauna un fiu bun (am vazut doar, iar unii au si apreciat-o, discretia evidenta cu care se sinucisese; era ceva elegant in maniera lui de a da de inteles ca se afla in Statele Unite). Era un fiu bun, preocupat sa-si vada parintii fericiti, sa-i legene in iluzia realizarii lui. In fata usii lor, Hector isi pregatea cu grija. zambetul. Avea cearcane in jurul ochilor. Cand deschise usa, mama nu-l vazu pe fiul ei asa cum era, ci asa cum il vazuse intotdeauna. Daca relatiile noastre de familie sunt filme vazute din randul intai (de unde nu vedem nimic), parintii lui Hector intrau de-a dreptul in ecran. Pornind de aici, am putea stabili o paralela intre nevoia de a colectiona si vointa de a te face remarcat in chip grosolan ca jinta schimbatoare (mai simplu spus, vie).
Pastram aceasta ipoteza pentru mai tarziu.
In general, vom pastra toate ipotezele pentru mai tarziu.
Atitudinea asta de a nu distruge mitul fiului realizat presupunea greutati si o redutabila stapanire de sine. Sunt lucruri mai lesne de imaginat decat de implinit. Sa dai impresia ca esti fericit e intr-un fel mai greu decat sa fii cu-adevarat. Linistea parintilor era direct proportionala cu zambetul sau; erau mandri sa aiba un fiu fericit si dragut. Erau multumiti de el ca de un aparat electrocasnic care dispretuieste termenul de garantie dandu-si aere de functionare vesnica. In ochii parintilor sai, Hector era o marfa germana. Astazi insa, ii este mai greu ca oricand, marturisirea sinuciderii ii sta pe buzele aproape vinete, i-ar placea, o data, sa nu mai joace teatru, sa fie un fiu in fata parintilor lui, sa planga cu lacrimi mari, capabile care intr-un torent toata durerea.”
Atitudinea asta de a nu distruge mitul fiului realizat presupunea greutati si o redutabila stapanire de sine. Sunt lucruri mai lesne de imaginat decat de implinit. Sa dai impresia ca esti fericit e intr-un fel mai greu decat sa fii cu-adevarat. Linistea parintilor era direct proportionala cu zambetul sau; erau mandri sa aiba un fiu fericit si dragut. Erau multumiti de el ca de un aparat electrocasnic care dispretuieste termenul de garantie dandu-si aere de functionare vesnica. In ochii parintilor sai, Hector era o marfa germana. Astazi insa, ii este mai greu ca oricand, marturisirea sinuciderii ii sta pe buzele aproape vinete, i-ar placea, o data, sa nu mai joace teatru, sa fie un fiu in fata parintilor lui, sa planga cu lacrimi mari, capabile care intr-un torent toata durerea.”
Codul cartii: HUM978-606-779-149-5
