Andreea Nanu face un gest nobil: isi salveaza – prin intermediul scrisului – amintirile din copilarie. Este o actiune antientropica, asemanatoare cu actiunea insasi de a trai. Andreea Nanu face parte dintre foarte putinii scriitori de azi care stiu sa povesteasca. Talentul ei literar o ridica deasupra realitatii banale, o ajuta sa calatoreasca si in timp, pentru a-si revedea de la mare inaltime copilaria. Este o survolare a prozei vietii de fiecare zi, o calatorie de vis, la care numai scriitorii cei mai inzestrati au acces. – Alex Stefanescu
Fragment din volum:
„Dupa ploaie
Afara ploua. Picaturile, impinse de vant, vin spre fereastra. Parca ar fi multe perechi de palme mici, ca copii, care bat in geam si te cheama sa iesi afara la joaca. Copiiilor nu le place ploaia. Ploaia inseamna ca trebuie sa stam in casa. Ploaia ne ocupa dealul, ne inunda adapostul pe care l-am ridicat, eu impreuna cu Lenutica, aproape de stana lui Brebu. Am facut un schelet din pari pe care l-am acoperit cu nailoane, resturi gaurite ramase de la „o treaba serioasa.” Asa spusesera muncitorii care venisera in curte la Lenutica acum cateva zile, sa plecam de-acolo ca ei au de facut o treba serioasa. Ce e aia „o treaba serioasa”, am intrebat eu. „E o treba facuta in ploaie”, zice Lenutica, „toata lumea e serioasa cand munceste pe ploaie”.
Ziua aceea era diferita de celelalte zile cu ploaie de pana atunci, pentru ca eram lasata in grija Lenuticai si ne pregateam sa evadam la prima potolire a norilor. Stateam la geam si priveam cum se scurge streasina, din ce in ce, mai slab, mai obosit. La orizont s-a ivit o dunga galbena, ca un fir de ata de alta culoare la un surtuc cenusiu. Surtucul cu care tataia Neculai iesea afara la munca, in gradina, tot dupa ploaie. Lenutica isi infasoara atent picioarele in nailoane, dupa care le introduce, pe rand, in cizmulitele de cauciuc. „Sunt sparte”, imi explica si continua operatiunea cu perseverenta. Eu am ghete cu siret. Trebuie sa ma incalte si sa ma descalte cineva. O invidiez pe Lenutic pentru ca este independenta in aceasta privinta. Picioarele ei sunt acum impachetate si in cizme. Firul galben de marginea cerului se largise si se ridica acum, ca o pleoapa cascata printre nori. Iesim din casa pe furis. Curtea e plina de mici zgomote, triluri de pasari, fuioare de apa care se preling pe trunchiurile copacilor, de pe acoperis, din grajd si din poiata ratelor.”
Codul cartii: EIK978-606-711-232-5
