Macelaria Kennedy

Luni dimineata, pe Strada Cimitirului din oraselul Luna de Jos, va avea loc deschiderea unui nou magazin, cu o denumire insolita: Macelaria Kennedy. In jurul acestui eveniment, pus la punct in cele mai mici detalii, se deruleaza un carusel de intimplari naucitoare, petrecute timp de trei zile si trei nopti, inainte de inaugurare, cu personaje simpatice, grave si totodata pline de umor, cu ingeri durdulii, licurici, dracusori rosii, tintari vampirici si berze costelive visind la o tara unde ploua cu broaste. O lume care se dezlantuie sub efectele tandre ale incalzirii globale si ale eclipsei totale de soare.
Un roman burlesc, un roman comic, atins pe alocuri de dramatism, cu pagini care provoaca hohote de ris, dar si cu povesti de dragoste de o poetica senzualitate. „Dar cine o fi Kennedy, vreun macelar celebru?”, intreaba, hamletian, unii locuitori din Luna de Jos. Imuni la marile probleme ale omenirii, ingerii ridica, indiferenti si candizi, din umeri…
Fragment din roman:
„Parasind malul Somesului, Doris grabi pasul. La aceasta ora, Relu e scufundat in somnul de dupa prima alcoolizare a zilei. La stadion, mai toti ii dau de baut. El percepe ofertele lor ca pe niste gesturi de prietenie, o recunoastere a ceea ce a fost odata. De fapt, e mila amestecata cu perversa placere de a vedea cum i se fring picioarele fostei vedete fotbalistice. Un soi de bucurie aproape sadica. Ea zace in multi oameni, in stare latenta, pindind momentul cind sa iasa la suprafata.. La copii se manifesta dezinvolt, ascunsa sub masca inocentiei si a inconstientei.
Intr-adevar, Relu dormea adinc. Fruntea ii era acoperita de bobite de sudoare. Printre buzele intredeschise, respiratia hiriita iesea insotita de gemete si miros greu de alcool, amestecat cu tutun ieftin. Dormea pe o parte, doar cu chilotii pe el, cu genunchii adunati, in pozitia fatului. I se vedeau oasele sub pielea galbuie, aproape transparenta. Arata ca si cum ar fi nimerit din greseala intr-o casa straina, de unde nu a mai avut puterea sa iasa. A cazut, doborit de oboseala.
Doris isi lua sacosa si iesi in holul blocului. Comanda un taxi, hotarita sa nu se mai gindeasca o vreme la nimic.
Relu se trezi cam dupa doua ore de somn. Isi simtea trupul inundat de transpiratie.
Se tiri pina sub dus. Dadu drumul la apa rece. Prin gauri se scurse o apa clocita, lipsita de personalitate. Relu avu senzatia ca transpira si mai abundent, ca o vita pusa la jug.
Baietii din vechea echipa in care activase, pe vremea cind tineretea si talentul ii ieseau prin toti porii, i-au propus o nocturna inainte de a demara cheful. O partida pe terenul cu gazon din plastic al cartierului. Il inchiriaza pentru o ora, suficient sa fuga dupa minge, s-o paseze fiecare cum mai poate si s-o bage in portile mici, lipsite de aparare. Erau cinci, cu Relu sase. Doua echipe de cite trei jucatori. Relu evitase astfel de iesiri. De data asta, baietii l-au somat; daca nu vine cu ei, il lasa balta si chefuiesc in alta parte!
Isi descoperi echipamentul intr-o lada din pivnita, adunat intr-o sacosa. Mirosea a statut, a vechi, a mucegai. A uitare.
Ii e teama. II lasa picioarele, i se inmoaie genunchii, gleznele. I se gituie respiratia. Nici nu-si mai aminteste cum trebuie lovita mingea.
Sintem doar intre noi, Relule, la naiba! E noapte, cui ce-i pasa cum jucam? Ne miscam si noi putin, ne alimentam pofta de mincare si de bautura. Avem teancuri de cotlete si mormane de cirnati de toate formele si alcool pentru un batalion, asa ca termina cu fasoanele astea de baba virgina! Iti activezi si tu muschii. Arati ca un schelet ambulant!
In principiu, baietii aveau dreptate.
Se imbraca. Descoperi ca-i tremura usor miinile.
Tricoul s-ar putea destrama, sortul de asemenea, zac de ani in lada. Si jambierele, ghetele cu crampoane, unele s-au rupt, altele sint crapate. ”