Fracurile Negre Vol. 5: Mama Leo

     Fragment din romanul „Fracurile Negre Vol. 5 Mama Leo” de Paul Feval:
    “Fracurile Negre isi ascundeau nerabdarea asteptarii sub o atitudine grava. Aveau cu totii acelasi gand si se intrebau cu groaza daca o asemenea perversitate nebuneasca era cu putinta.
    In clipa imensei tristeti, cand toata lumea tremura, chiar in pragul necunoscutului, marele actor juca oare cel mai indraznet dintre toate rolurile lui? Cu siguranta, cea care putea raspunde era evidenta: nimeni nu poate falsifica semnele mortii. Si cu toate acestea, se temeau.
    Cel care lua locul logodnicilor si al marchizei langa patul de agonie fu Lecoq. Colonelul nu paru sa observe nimic.
    In fata altarului, domnul de Saint-Louis ii spunea vicarului cu o maiestuoasa bunatate:
    — Scrisoarea mea a plecat deja spre curtea de la Roma. Am luat totul asupra mea, spunand Sanctitatii Sale ca a trebuit sa va supuneti vointei suveranului legitim. In privinta arhiepiscopiei, ma voi duce chiar maine-dimineata sa-i fac o vizita Inaltimii Sale.
    Cei de fata se aranjara ca la biserica in spatele celor doi logodnici care aveau scaune de rugaciune.
    In stanga Valentinei statea doamna marchiza d’Ornans, tinandu-i loc de mama. In dreapta lui Maurice, lua loc domnul de Saint-Louis, lasand sa se vada ca se considera singurul trimis de venerabilul sau prieten, colonelul Bozzo. Domnul baron de la Perriere era intr-un fel maestru de ceremonii si veghea ca totul sa se desfasoare in ordine. Se aseza pe scaunul de langa mama Leo si spuse:
    — Vedeti, buna doamna, ca am pus totul la punct cat se poate de repede.
    Starea de agitatie in care era mama Leo se exprima printr-o imposibilitate totala de a sta locului. Se ridica, se aseza din nou invers si suspina amarnic in batista cu patrate, uda de sudoare.
    — Stiti, ii spuse ea domnului de la Perriere, persoana care i-a luat locul prizonierului in inchisoarea la Force trebuie sa intre in familia mea si nu ma interesez numai din prietenie. Nu va trebui sa mucezeasca prea mult timp acolo.
    Domnul baron ii promise ajutorul, dar trebuie sa recunoastem ca atentia lui era cu totul in alta parte: nu scapa o clipa din vedere patul pe care colonelul era acum nemiscat, fara sa dea nici un semn de viata.”